
Familia celor trei persoane care au decedat, luni, în accidentul rutier produs în localitatea Secuieni, a fost jefuită în timpul înmormântării.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, la data de 25 mai, în intervalul orar 12:00-18:30, în timp ce persoana reclamată nu se afla în imobil, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul acestuia, de unde ar fi sustras suma de 50.000 lei şi mai multe bijuterii", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Un copil şi doi adulţi au murit
Luni, trei persoane, respectiv un bărbat, fiica acestuia şi nepoţelul în vârstă de 2 ani, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier produs pe DN2-E85, în localitatea Secuieni.
"Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului, echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD, 1 autospecială de transport personal și victime multiple și 3 ambulanțe SAJ", a transmis ISU luni.
La volanul autoturismului se afla femeia în vârstă de 31 ani care a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară. La rândul ei, autoutilitara a intrat într-un autoturism. În accident au decedat cele trei persoane din primul autoturism, în vârstă de 56 ani, 31 ani, respectiv, 2 ani şi au fost rănite alte trei persoane, din celelalte două autovehicule.
VEZI ȘI: Plan roşu activat în Neamţ. Accident cu 3 maşini pe E85. Un copil şi doi adulţi au murit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Ciolacu, anunțul zilei despre creșterea pensiilor
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Un preot a sedat și agresat sexual mai multe femei, totul în timp ce filma
- Azur a cântat din nou pentru brăileni, după 10 ani. Nelu Vlad a lansat, în premieră, piesa "Podul lui Tudose", dedicată Podului de peste Dunăre
- Mic dejun: Ouă turcești. Rețeta ușoară