Facturile Hidroelectrica pot fi achitate la terminalele SelfPay
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Începând de astăzi, 11.10.2019, facturile Hidroelectrica pot fi achitate de către consumatorii casnici și non-casnici la terminalele SelfPay din toată țara.

Această nouă facilitate vine în sprijinul clienților, existenți sau viitori, care au sau doresc să încheie contracte de furnizare cu Hidroelectrica.

În ceea ce privește consumatorii casnici, Hidroelectrica are disponibile pentru aceștia două oferte de energie 100% verde, una pentru piața concurențială și o alta pentru cea reglementată, acestea putând fi consultate pe site-ul societății www.hidroelectrica.ro, la pagina de Furnizare energie.

Reamintim că societatea a intrat din martie a.c. pe piața reglementată, devenind Furnizor de Ultimă Instanță Opțional pentru zona de distribuție Muntenia Sud (Decizia nr. 339 din 28.02.2019). Astfel, societatea poate să furnizeze inclusiv energie electrică la preț reglementat pentru clienții casnici din București, județele Ilfov și Giurgiu.

Alegerea unui nou furnizor de energie electrică nu presupune întreruperea alimentării cu energie electrică, nu necesită nici o modificare a instalației electrice și nu presupune nici un cost.

În relația cu clienții săi casnici și non-casnici, Hidroelectrica se angajează să furnizeze energie verde, fără clauze contractuale care să conțină costuri ascunse, în condițiile de stabilitate și transparență oferite de unul dintre cei mai titrați jucători ai sistemului energetic românesc.

SelfPay deține cea mai mare rețea de stații de plată de tip self-service din România, alcătuită din peste 4200 de unități la nivel național amplasate în rețele de retail cunoscute, centre comerciale, benzinării, magazine de proximitate din mediul urban și rural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel