Factură pentru Brexit: Marea Britanie trebuie să plătească Uniunii Europene o sumă uriașă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cancelarul austriac Christian Kern a afirmat joi într-un interviu pentru Bloomberg că Marea Britanie ar trebui să plătească Uniunii Europene în jur de 60 de miliarde de euro pe post de "factură pentru Brexit".

Kern devine, astfel, primul lider al unui stat din Uniune care avansează o sumă clară în discuțiile despre ce va presupune ieșirea din UE a Regatului Unit, transmite Politico, potrivit Agerpres.

"Factura ar fi de aproximativ 60 de miliarde de euro, după calculele Comisiei Europene, iar aspectul va face parte din negocierile pentru Brexit", a spus cancelarul Austriei.

Suma include angajamentele financiare luate deja de Londra în cadrul proiectelor europene și a pensiilor pentru oficialii Uniunii, potrivit Bloomberg.

Cancelarul Christian Kern a recunoscut că sunt bani pe care e posibil ca Guvernul britanic să nu îi poată da.

"Votanților britanici li s-a spus că se vor economisi mulți bani și cred că oamenii vor resimți o anumită dezamăgire, precum și frustrare, când vor vedea că se va întâmpla exact pe dos", a afirmat politicianul austriac.

Secretarul britanic pentru comerț, Liam Fox, a caracterizat drept "absurdă" ideea că Regatul Unit trebuie să restituie Uniunii sume mari de bani. El a afirmat că guvernul nu va plăti pentru niciun proiect european semnat după luna noiembrie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel