Fabrica Solina, la doi ani de la incendiul devastator. Cum arată astăzi FOTO
Fabrica Solina a luat foc în urmă cu doi ani.
În dimineața zilei de 2 februarie 2019, un incendiu puternic a cuprins fabrica de condimente și mixuri alimentare Solina România, lângă Alba Iulia. Acum, este construită o fabrică nouă, iar lucrările sunt într-un stadiu avansat, arată alba24.ro. Ar urma să fie gata în toamna lui 2021 (vezi foto în galerie).
Incendiul din 2019 a fost atât de puternic încât abia după patru zile și jumătate a fost complet lichidat. Pe parcursul acelor zile, la fața locului au acționat 38 autospeciale de intervenție, 4 motopompe, 26 ofițeri și 142 subofițeri și maiștri militari. Au ars hala de producție și depozitare, spații administrative și conexe pe o suprafață de aprox. 17.000 mp.
Valoarea despăgubirii a fost de peste 50 de milioane de lei, fiind una dintre cele mai mari despăgubiri plătite de o companie de asigurări în România. Potrivit inspectorului șef al ISU Alba la acel moment, col. Adrian Guia, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la o stație de încărcare a acumulatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News