Expunerea la fumul ţigărilor electronice, asociată cu dezvoltarea cancerului pulmonar la şoareci (studiu)
Expunerea la fumul rezultat în urma utilizării ţigărilor electronice a condus la cancer pulmonar în cazul unora dintre şoarecii de laborator testaţi în cadrul unui studiu publicat luni în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences, citat de agenţia Xinhua.
O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină din cadrul New York University (NYU) a descoperit că nouă dintre cei patruzeci (22,5%) de şoareci expuşi timp de 54 de săptămâni la fum rezultat de la ţigări electronice cu nicotină au dezvoltat cancer pulmonar. Totodată, 23 dintre şoarecii testaţi au dezvoltat hiperplazie de vezică urinară, modificări genetice care pot conduce la creşterea de ţesut anormal, observat în cancer.
Prin comparaţie, doar unul dintre cei 17 şoareci de laborator expuşi la fum rezultat de la ţigări electronice fără nicotină a dezvoltat hiperplazie. Anterior, cercetătorii au susţinut că substanţele chimice adăugate în timpul procesării tutunului transformă nicotina în nitrozamină, cancerigenă pentru şoareci şi oameni, notează Xinhua. Deşi ţigările electronice conţin cu 95% mai puţine substanţe chimice, noul studiu a demonstrat că celulele mamiferelor pot reacţiona în mod direct la nicotină rezultând nitrozamină şi ulterior producând leziuni la nivelul ADN.
Următorul nostru pas pe această linie este să mărim numărul de şoareci studiaţi pentru scurtarea şi prelungirea timpului de expunere la ţigări electronice şi, ulterior, analizarea modificărilor genetice provocate de fumul rezultat de la ţigările electronice, a explicat unul dintre coautorii studiului, Herbert Lepor de la NYU, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News