Mircea Băsescu, un important om de afaceri din Constanţa, s-a îndoit, la RTv, de ştirea că Iulian Teşeleanu, fostul şef al Vămii Constanţa Sud Agigea, a fost pus sub urmărire de către DNA pentru fapte de corupţie.
Bun prieten cu Teşeleanu, fratele preşedintelui Băsescu a declarat că un astfel de dosar ar fi o problemă pentru procurorul care l-a instrumentat, nu pentru vameş. ”Eu, dacă aş fi ăla de la DNA care a scris aşa ceva mi-aş cam da demisia”, a spus Mircea Băsescu.
Principalele posturi de televiziune au relatat despre cererea DNA de interceptare a telefoanelor şi ambientală, făcută în dosarul unor cetăţeni arabi cu mare influenţă în Vamă. Vă prezentăm încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu a Tribunalului Bucureşti, prin care se autorizează prelungirea interceptărilor în acest dosar, în care numele lui Teşeleanu apare explicit: ”relaţiile lui Olteanu Claudiu au devenit extrem de apropiate cu şeful Vămii Agigea, numitul Teşeleanu Iulian, care îl cultivă insistent ca om de încredere şi colector de sume de bani de la diverşi importatori”. Decizia a fost luată în 27.03.2006, adică acum aproape 4 ani.
Pentru Teşeleanu garantează fratele preşedintelui. Aşteptăm fie demisia/demiterea procurorilor, fie trimiterea în judecată a grupării conduse de Piticu şi a vameşilor asupra cărora acesta îşi exercita influenţa. Ce s-a întâmplat însă dacă procurorii aveau dreptate şi ”nivelul de decizie abordat (de reţeaua infracţională-n. red.) depăşeşete structurile locale judeţene”?
Fostul şef al Vămii Constanţa Sud are bani, dar se chiverniseşte cu vacanţe ieftine, ”găsite” de Mircea Băsescu
Fostul şef al Vămii Constanţa Sud deţine, potrivit declaraţiei de avere, două terenuri intravilane în Constanţa şi Năvodari (în total 10.500 mp), un apartament de 130 mp, în Constanţa, un autoturism Infinity şi bijuterii de 40.000 de lei. De asemenea, are 230.000 de euro în conturi şi 380.000 de euro în acţiuni. " Pot da explicaţii pentru fiecare sumă", a declarat Teşeleanu, pentru că...tatăl său e asociat în mai multe firme, ce aduc familiei venituri mulţumitoare.
Iulian Teşeleanu a petrecut un revelion de vis în SUA, împreună cu Mircea Băsescu, dar are o explicaţie şi pentru asta. El susţine că are o prietenie dezinteresată cu fratele preşedintelui. „Suntem prieteni de 10-12 ani. Ne facem concediile împreună şi nu numai. Mircea e un artist în a găsi variante ieftine. Nu mi-a cerut însă niciodată nimic, nu l-am favorizat în nici un fel, nu am apelat la el pentru nimic care să aibă legătură cu profesia. Ca drept dovadă sunt aici“, spune Teşeleanu pentru Adevărul de Constanţa. Din mai anul trecut a fost trimis la Vama Galaţi, fără nici o explicaţie din partea şefilor, iar de şase luni este tras pe linie moartă, la Biroul Vamal Mihail Kogălniceanu, pe unde trec doar pasageri cu afaceri sau turişti. Teşeleanu a fost singurul invitat la cumetria lui Băsescu cu Bercea Mondial. „M-a sunat Mircea şi m-a rugat să vin, că nu era nimeni acolo din partea lui. Am ajuns acolo cu întârziere, cred că deja băgaseră copilul în scăldătoare. Nici nu ştiam cine este Bercea“, spune Teşeleanu.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Conferința Universităților (IV): Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării