Explozie puternică, bloc din Brăila. Un bărbat şi-a pierdut viaţa
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, marţi, în urma unei explozii produse într-un bloc din Brăila, în urma deflagraţiei fiind evacuate zeci de persoane din imobil. În cazul unora dintre acestea, le-a fost acordată asistenţă medicală după ce au făcut atacuri de panică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian, explozia s-a produs marţi după-amiază pe strada Călăraşilor, în zona Tribunalului, într-un bloc la parterul căruia se află un restaurant.
Deflagraţia, care a fost urmată de incendiu, a avut loc într un apartament situat la etajul întâi al blocului, iar în urma acesteia proprietarul locuinţei şi-a pierdut viaţa.
De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate din imobil.
"Şi-a pierdut viaţa un bărbat în vârstă, care în urma deflagraţiei a fost prins sub dărâmături. Au fost evacuaţi locatarii de la etajele superioare, gradual, în funcţie de nivel. Au fost evacuate zeci de persoane, copii, bătrâni, persoane adulte. Le-a fost acordată asistenţă medicală pentru că au făcut atacuri de panică. La faţa locului au primit oxigen şi calmante", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
Conform sursei citate, în urma exploziei şi a incendiului care a urmat a fost distrus apartamentul în care s-a produs deflagraţia, urmând să se stabilească dacă şi alte locuinţe din bloc respectiv au fost afectate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News