Data publicării:
Explozie de cazuri de varicelă într-un județ din România
Explozie a cazurilor de varicelă în județul Timiș! În ultima săptămână, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara au fost evaluați zilnic câte trei, patru pacienți.
Potrivit reprezentanților Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara, cei mai mulți pacienți care au ajuns pentru investigații în ambulatoriul unității au dezvoltat o formă ușoară, care nu a necesitat internare.
Doi copii sunt, însă, sub supraveghere în unitatea sanitară, din cauza unor complicații. Unul dintre ei a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare și investigații suplimentare, având un sindrom febril prelungit.
Medicii spun că varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecto-contagioasă care duce la apariția unor vezicule pe corp. Virusul care cauzează varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer sau prin contact direct cu persoana infectată. Boala este întâlnită cel mai frecvent iarna și primavara, dar în ultimii ani se poate constata o extindere a perioadei în care apar asemenea cazuri.
Perioada de incubație poate fi între zece și 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contagiunea maximă este cu două, trei zile înainte de apariția erupției pe corp, dar continuă și în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.
Primele simptome
„Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziție și stări de rău, dar și apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariția primelor semne de boală, apar petele roșii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluție normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turtește prin reducerea conținutului, care se resoarbe. În a 3-a sau a 4-a zi, vezicula se usucă și se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul”, a declarat Adelina Marinescu, medic specialist boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Medicii susțin că, după doi ani în care nu a fost înregistrat niciun caz de varicelă în Timiș, datorită măsurilor de protecție anti-Covid, purtarea măștii și izolarea, în următoarea perioadă numărul pacienților cu aceasta boală ar putea crește semnificativ, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News