Experimentul periculos al unor elevi, la școală. Au stropit cu dezinfectant o bancă și i-au dat foc. O fată a ajuns cu arsuri la spital
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels
O elevă a ajuns la spital cu arsuri după ce împreună cu alți doi colegi, au stropit cu dezinfectant o masă și i-au dat foc, filmând așa-zisul experiment.

Este vorba despre o elevă în vârstă de 15 ani din Republica Moldova. Fata a ajuns cu arsuri grave la spital după acest experiment nefericit, scrie Jurnal.md. Eleva, împreună cu alți doi colegi, ar fi luat dezinfectantul de pe masa profesorului, în timpul pauzei.

Cei trei își filmau experimentul, iar la un moment dat, au decis să mai adauge dezinfectant în flăcări, iar văpaia a izbucnit mai cu forță, provocându-i arsuri elevei de 15 ani. Ea a fost transportată de urgență la spital.

Toți minorii implicați în acest caz sunt caracterizați de profesori ca fiind niște elevi cu o reușită școlară bună, care nu au mai fost în vizorul poliției. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel