„Vă spuneam că duelul de eliminare merge la un alt nivel și asta se întâmplă pentru că nivelul vostru este unul ridicat. Duelul, din punctul meu de vedere, va deveni mult mai spectaculos, mult mai interesant și asta pentru că avem un final mai complex, care necesită mai multă îndemânare din partea concurenților Exatlon. Modificarea este următoarea, se pleacă de la 3 vieți, cine ajunge la zero pleacă acasă, în România", a spus Cosmin Cernat.
Așadar, cel care a pierdut, cu scorul de 3-0 a fost Călin Șerban. Proaspăt ajuns la Exatlon România, Faimosul se va întoarce acasă, la familia sa. Originar din Brașov, este dependent de adrenalina obținută prin intermediul sportului.
„În primul rând, vreau să îl felicit pe Ciprian și, de asemenea, pe toți membrii echipei pentru faptul că se află aici, în primul rând. Pentru performanțele lor sportive, care sunt de admirat. M-am atașat și eu foarte mult de toți de aici. Îmi iau rămas bun de la ei cu drag. Le-am promis că o să fac un traseu pe care o să mă antrenez și îi aștept și pe ei să intre în traseu. Și să facem un mega party", a spus Călin Șerban.
Mesaje pe Facebook
Cei care au urmărit emisiunea difuzată pe Kanal D, după eliminare, și-a exprimat părerile pe rețeaua de socializare Facebook. Iată câteva dintre mesaje:
Felicitări pt tot parcursul tău la exatlon... păcat că drumul tău se termină aici, însă ești un exemplu pentru mulți tineri! Bravo, Călin!
Felicitări, Călin... un om echilibrat, putea să mai facă multe, dar nu este o problemă pentru echipa. Oricum, cu procent mult mai bun decât unii din echipa adversă.
Îmi pare foarte rău că a plecat Călin, parcă se descurca mai bine decât ceilalți.
Surprinzător că dintr-o dată Războinicii câștigă, dar nu-i problemă, Faimoșii vor merge înainte.
VEZI ȘI: Zodia cu o schimbare peste noapte. I se schimbă viitorul!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic