Data publicării:
Examinare cu substanţă de contrast pe bază de IOD sau METAL. Cine, ce şi când primeşte. Dr. Dijmărescu: Imagistica, rol esenţial
Dr. Adrian Dijmărescu, de la spitalul clinic Sanador, a vorbit la DC NEWS şi DC MEDICAL despre rolul imagisticii în transplantul hepatic, dar şi despre diferenţa principală a substanţei de contrast folosită la astfel de operaţiuni, faţă de cea folosită la tomografia computerizată.
"În momentul de faţă, imagistica joacă un rol esenţial în transplantul de organe şi mai ales în transplantul hepatic. În primul rând, un potenţial donator, cât şi un primitor de organ hepatic necesită o evaluare minuţioasă imagistică înainte. Printr-o examinare CT, cu substanţă de contrast, se evaluează astfel axele vasculare care sunt atribuite ficatului, atât celui donator cât şi ale primitorului de grefon hepatic. Prin rezonanţă magnetică, prin aşa numitul Colangio RM, se evaluează arborele biliar foarte bine. Este metoda gold standard pentru a evalua arborele biliar.
În plus, faţă de aceste două tehnici imagistice, avem posibilitatea de a efectua RMN al ficatului cu o substanţă de contrast hepato-specifică. Este o substanţă de contrast care are excreţie hepatică. Prin aceasta, putem observa mult mai bine modificări la nivelul ficatului, cum ar fi modificări edematoase sau de vitalizare a unui ţesut sau segment hepatic.
Toate acestea ajută foarte mult atât în pregătirea unui pacient pentru transplantul hepatic, cât şi în urmărirea post-transplant. Poate evalua foarte bine potenţialele complicaţii de arbore biliar care pot apărea", a precizat dr. Adrian Dijmăreanu.
Cui poate fi administrată substanţa de contrast
"Există o diferenţă foarte mare între substanţa de contrast din tomografia computerizată şi cea de la rezonanţa magnetică. Cea de la CT se bazează pe iod, spre deosebire de cea din rezonanţa magnetică, bazată pe metal. Principala contraindicaţie de administrare a unei substanţe iodate este alergia la iod şi, ulterior, insuficienţa renală. Se poate face un protocol de desensibilizare la recomandarea unui medic alergolog.
Există posibilitatea ca un pacient să fie alergic şi la compuşii de gadoliniu, din substanţa pentru rezonanţă magnetică, sau la excipienţii din substanţa de contrast. Spre deosebire de substanţa iodată, reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente. Când vorbim de substanţa de contrast hepato-specifică, vorbim tot de o substanţă paramagnetică, dar cu alt compus care îi permite să se excrete şi la nivel hepatic, nu doar la nivel renal", a mai precizat specialistul.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News