Everton - Tottenham, scor final în FA Cup. Partida cu nouă goluri, decisă în prelungiri
Meciul de FA Cup dintre Everton și Tottenham Hotspur nu s-a oprit la 4-4 „ca la teatru”.
Conform Sky Sports, partida de pe Goodison Park din Liverpool a avut goluri din minutul 3, când Sanchez a deschis scorul pentru Tottenham, până în ultimul moment, când Bernard a adus victoria pentru Everton. În acest „sendviș” de goluri, Everton a egalat 1-1 în minutul 36, a preluat conducerea în minutul 38 și și-a mărit diferența în minutul 43, după un penalty.
Lamela a reușit să reducă din diferență (3-2) în minutele de prelungire a primei reprize. Scorul a redevenit egal (3-3) în minutul 57, însă Richarlison a făcut 4-3 în ceea ce părea o victorie pentru Everton (4-3). După atacuri continue din partea lui Tottenham, Harry Kane a egalat la 4 din pasa lui Son Heung-min, ducând partida în prelungiri, unde Bernard a stabilit scorul final: Everton 5-4 Tottenham.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News