Data publicării:

Everseen, companie specializată în inteligență artificială, a închiriat 1.250 mp în clădirea UBC 1 din Iulius Town Timișoara pentru singurul său sediu din România

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Everseen, companie specializată în Deep Learning și Machine Vision, își dezvoltă singurul sediu din România în componenta office a primului proiect mixt din vestul țării, Iulius Town Timișoara.

(w670)

Everseen a închiriat 1.250 mp în clădirea de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1). Noul birou al companiei este primul din România și din această zonă a Europei, căruia i s-a alăturat cel din Belgrad. Spațiul din Timișoara va permite susținerea grupului la nivel mondial, aici fiind sediul principal al firmei, de unde va fi coordonată întreaga activitate de cercetare din celelalte trei mari orașe în care compania este prezentă: New York, Belgrad și Cork. „Unul dintre criteriile care au stat la baza alegerii viitorului sediu a fost de a avea toți cei peste 100 de angajați pe același etaj. Un alt aspect important a fost accesul facil la servicii, precum: bănci, sală de fitness, restaurante, poștă etc. Nu în ultimul rând, a contat calitatea superioară a amenajărilor interioare și exterioare. Pe deasupra, Iulius Town este kilometrul 0 al Timișoarei", a declarat Alan O'Herlihy, CEO al Everseen.

 (w670)

Echipa din Timișoara numără peste 100 de angajați și dezvoltă tehnologii pentru optimizarea activității din domeniul retail, care urmează să fie lansate și pe piața românească. „În urmă cu șase ani, am inaugurat primul nostru laborator de dezvoltare, într-o casă convertită din orașul Timișoara", a declarat Alan O'Herlihy, CEO al Everseen. „În prezent, echipa noastră numără peste 100 de membri – mulți de la Universitatea Politehnică – ca parte din familia în creștere de la Everseen. Ne-am luat angajamentul de a ne crește prezența în Timișoara cu mai multe angajări pe funcții precum dezvoltatori software, ingineri Quality Assurance, cercetători Machine Learning, DevOps, SysOps. Considerăm că inginerii, oamenii de știință și matematicienii din România sunt cei mai buni din lume și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipa noastră pentru a ne extinde în noi industrii globale", a adăugat Alan O'Herlihy.

(w670)

Everseen este o companie înființată în 2008 de Alan O'Herlihy, originar din Irlanda, și este specializată în dezvoltarea de software pentru reducerea pierderilor la punctele de vânzare în industria de retail. Tehnologia dezvoltată de Everseen este utilizată de cinci din primii zece cei mai prolifici retaileri la nivel mondial. Aceasta este bazată pe analiza video și inteligența artificială pentru a reduce cu până la 90% omisiunile care intervin la scanarea itemilor, care, anual, ajung la un cuantum de 90 de miliarde de dolari.

(w670)

Angajații din clădirea de birouri UBC 1 beneficiază de o multitudine de facilități datorită serviciilor prezente în ansamblul mixt Iulius Town - food court, restaurante, centru de fitness, magazine, cinema multiplex, grădiniţă, cabinete medicale, curăţătorie, spălătorie, agenţii de turism etc. Mai mult, prin programul Card Partener, creat special pentru angajaţii din Iulius Town, aceştia beneficiază exclusiv de promoţii de până la 25% la peste 100 de magazine. De asemenea, o altă facilitate pentru angajați este reprezentată de cele peste 4.000 de locuri de parcare subterane și supraetajate.

Despre UBC 1 și proiectul mixt Iulius Town

 

 

UBC 1 este un imobil office construit conform principiilor pentru clădiri verzi și dispune de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficiența costurilor la utilități şi confortul chiriaşilor. Clădirea de birouri clasa A are o suprafață de 13.000 mp și se remarcă prin arhitectura sa triunghiulară și prin faptul că oferă o priveliște deosebită către parcul Iulius Gardens.

Iulius Town, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, este cea mai mare investiţie din vestul țării, în valoare totală de 442 milioane de euro. Pe segmentul office, Iulius Town are, în prezent, trei clădiri business în operare și una în dezvoltare, UBC 0. Aceasta va fi cea mai înaltă clădire din România, cu 27 de etaje și 155 m înălțime. Proiectul mixt Iulius Town include cea mai mare suprafaţă de retail din afara Capitalei, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, trei săli de evenimente, restaurante şi cafenele tematice, un parc, carusel pentru copii şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel