Evaziune fiscală, metale preţioase. Marca Statului, obligatorie
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Aplicarea mărcii statului pe obiectele din metal preţios comercializate în România devine obligatorie.

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, un act normativ care modifică OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în sensul aplicării obligatorii a mărcii statului pe toate obiectele din metal preţios care vor fi comercializate în România.

Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, la care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit 2 mai, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Adrian Ţuţuianu.

Potrivit expunerii de motive, scopul actului normativ este diminuarea evaziunii fiscale, protecţia producătorilor şi comercianţilor de concurenţa neloială şi protecţia consumatorilor.

Prin proiectul de modificare a ordonanţei se preconizează instituirea unui sistem de marcare oficială obligatorie de către instituţiile statului, eliminarea toleranţei negative la stabilirea titlului metalelor preţioase, introducerea unor prevederi în scopul diminuării evaziunii fiscale etc.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 10/2018 pentru modificarea şi completarea OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel