"Deţinutul Varga Adalbert, în vârstă de 22 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, clasificat în regim semideschis, a fost capturat în jurul orelor 22,25, în staţia CFR Biharia, de către o echipă mixtă formată din doi lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Episcopia Bihor şi un lucrător din cadrul Penitenciarului Oradea. Acesta a fost depus la Penitenciarul Oradea şi a fost transferat la Penitenciarul Satu Mare", precizează sursa citată.
A fugit de la Tribunal
Deţinutul, care îşi efectua pedeapsa în regim semideschis, a părăsit punctul de lucru din incinta Tribunalului Satu Mare.
"În legătură cu fapta săvârşită, administraţia Penitenciarului Satu Mare a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară şi în funcţie de rezultatele acesteia se vor dispune măsurile legale. Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani", arată Penitenciarul Satu Mare, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor