Data actualizării:
Data publicării:

EUROVISION 2020. E oficial! EA va reprezenta România la Rotterdam

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Stage Technical stuff 2019 (© Thomas Hanses)
Stage Technical stuff 2019 (© Thomas Hanses)

Televiziunea Română a anunțat în această seară cine va reprezenta România în concursul internațional Eurovision, în luna mai, la Rotterdam. 

România va participa în luna mai la concursul internaţional Eurovision cu o piesă interpretată de Roxen, o artistă complexă, cu un timbru vocal special şi o prezenţă scenică memorabilă, anunță organizatorii Selecției Naționale. 

„Vreau să fiu scânteia aia care aprinde o flacără în vieţile altor oameni. Vreau ca toţi să încerce să facă asta. Lumea ar fi mult mai bună!", a precizat Roxen pentru Televiziunea Română. 

Roxen, ca mulţi tineri din generaţia ei, este preocupată de soarta planetei şi de impactul pe care oamenii îl au asupra mediului. Artista îndrăgeşte şi alte forme de exprimare artistică : pictură, teatru, dans, literatură. Se relaxează meditând şi călătorind şi i-ar plăcea ca oamenii să vadă şi să înţeleagă mult mai clar imaginea de ansamblu şi să renunţe să mai caute imperfecţiuni în orice, scrie eurovision.tvr.ro.

Roxen, lupta pentru visul ei

De-a lungul anilor, Roxen a trecut prin multe momente dificile, însă a reuşit să le depăşească prin ambiţie şi perseverenţă, elemente care au ajutat-o şi în plan artistic, să ajungă în topurile muzicale şi să lupte pentru visul ei.

Roxen, o apariţie surprinzătoare în peisajul muzical, s-a născut la Cluj şi cântă de la vârsta de 7 ani. A participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă.

"În copilărie, am participat la diverse concursuri si festivaluri, insă întotdeauna mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel și visam să cânt pe scene mari și să mă adresez publicului. Acum, sunt emoționată și provocată în același timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simțit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viața mea. Mă bucur și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia și atenția îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine", a declarat Roxen.

Piese în topurile muzicale ale momentului 

Roxen are deja două piese în topurile muzicale ale momentului : „You don't love me" feat Sickotoy şi „Ce-ţi cântă dragostea", care sunt difuzate în heavy rotation, atât la radiourile din România, cât şi în playlist-urile televiziunilor de specialitate.

În doar câteva săptămâni de la lansare, piesa „You don't love me" s-a regăsit în playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia şi Moldova, însumând peste 8 milioanede vizualizăripe YouTube.

Videoclipul piesei „Ce-ţi cântă dragostea" a acumulat peste 7.5 milioane de vizualizări pe YouTube, iar melodia se află în heavy rotation la cele mai importante posturi de radio comerciale din România. Cu un aer visător şi un look cosmic, Roxen consideră că muzica este terapie, atât pentru ea, cât şi pentru cei care o ascultă. Melodiile ei vindecă, purifică şi aduc armonie. Muzica ei nu face diferenţe, este universală, la fel ca iubirea.

Cum s-a procedat anul acesta la Selecția Națională 

Anul acesta, selecţia în vederea Finalei Naţionale s-a concentrat, într-o primă fază, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluată de către o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum: abilităţile vocale, interpretarea, empatia muzicală, expresivitatea.

Decizia finală de selecţie a vocii care să ne reprezinte la Rotterdam a aparţinut unei comisii de specialişti compusă din: Crina Mardare vocal coach, Luminiţa Anghel, interpret, Lucian Ştefan, managing partner Global Records, Liana Stanciu, producător muzical radio tv şi Şeful Delegaţiei României la Eurovision, Dan Manoliu, producător tv, director artistic, Gabriel Scîrlet, regizor muzical, Liviu Elekes, compozitor şi regizor muzical, Andrei Tudor, compozitor şi Bogdan Păun, regizor muzical. Conform regulamentului, activitatea comisiei a fost supervizată de dna Florentina Aron, notar public.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel