Data actualizării:
Data publicării:

EUROVISION 2015. „Robert Turcescu nu cântă", spune Elena Cârstea

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Robert Turceascu s-a înscris din nou la concursul EUROVISION, unde pe 8 martie, la Craiova, va avea loc finala.  Elena Cârstea nu a uitat că în urmă cu doi ani l-a avut contracandidat pe Turcescu în finala EUROVISION.

Alegeri prezidentiale 2024

„Dacă Turcescu s-a apucat să cânte, (recite), vă rog din suflet, vreau să mă angajaţi să prezint ştirile", a scris Cârstea pe Facebook. Contactată de Click!, cântăreaţa ne-a spus că jurnalistul nu are talent muzical şi nu e deloc potrivit pentru această competiţie.

„Îmi place Robert, dar nu mă pot abţine când văd aşa ceva. Eurovision e un concurs de creaţie, în care se poate înscrie oricine. Însă una e să ai un hobby, să-ţi placă să cânţi, şi alta e să participi într-o astfel de competiție. M-am săturat să văd tot felul de pseudovedete cântând. Eu nu am ascultat decât piesa pe care a cântat-o la Eurovisionul din 2013 (n.r. "Un refren", cântată de Turcescu și trupa lui, Casa Presei) pe care, practic, a recitat-o. Dar la câte se întâmplă acum în România, e cel mai mic lucru care putea să deranjeze", a declarat Elena Cârstea, pentru Click!

Citește și: Turcescu, la Eurovision. Reacția lui Mircea Badea

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel