Eurostat: România, creștere economică peste media UE, în trimestrul IV din 2014
România a înregistrat în trimestrul IV din 2015 o creştere economică peste media Uniunii Europene, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Creșterea PIB în Uniunea Europeană a fost de 1,3% în trimestrul patru din 2014, iar în zona euro avansul PIB a fost de 0,9% comparativ cu perioada similară din 2013, conform Eurostat, relatează Agerpres.
Vezi AICI datele Eurostat
Cele mai importante creșteri s-au înregistrat în Ungaria (3,4%), Polonia (3,1%), Marea Britanie (2,7%), Estonia (2,6%) și România (2,5%). Singurele scăderi s-au înregistrat în Cipru (minus 1,9%), Italia (minus 0,3%) și Finlanda (minus 0,1%).
Potrivit Eurostat, economia zonei euro a urcat în trimestrul patru cu 0,3%, după un avans de 0,2% în precedentele trei luni, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 0,4%, după o expansiune de 0,3% în precedentele trei luni.
Eurostat: România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul III
Cele mai importante creșteri s-au înregistrat în Estonia (1,1%), Ungaria (0,9%), Germania, Spania (ambele cu 0,7%), Polonia, Lituania și Slovacia (toate cu 0,6%), România, Olanda, Portugalia și Marea Britanie (toate cu 0,5%). Singurele scăderi s-au înregistrat în Cipru (minus 0,7%), Finlanda (minus 0,3%) și Grecia (minus 0,2%).
În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4% iar al zonei euro cu 0,9%.
Datele Eurostat sunt similare cu estimările anunțate de Institutul Național Statistică (INS), potrivit cărora economia României a crescut în trimestrul patru din 2014 cu 0,5% față de trimestrul doi, iar avansul a fost de 2,5% comparativ cu perioada similară din 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News