EUROSTAT: România, cea mai mare CREȘTERE economică din UE
România stă foarte bine din punct de vedere economic, cel puțin pe hârtie.
Cu un avans de 5,7% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie - iunie 2017, arată o estimare preliminară, publicată miercuri de Eurostat.
Conform Eurostat, produsul intern brut al României a înregistrat atât în primul trimestru al acestui an, cât şi în trimestrul al doilea un avans 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În aceeaşi perioadă, PIB a crescut cu 2,2% în zona euro şi cu 2,3% în UE, după o creştere de 1,9%, respectiv 2,1% în primul trimestru.
De asemenea, în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, România a înregistrat o creştere economică de 1,6%, ceea ce o plasează pe locul secund în UE după Suedia, care a înregistrat o creştere economică de 1,7% de la un trimestru la altul. Şi în acest caz, avansul economiei româneşti este mult superior mediei din UE şi din zona euro, unde PIB a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,5% în primele trei luni în ambele cazuri.
[citeste si]
Datele publicate de Eurostat sunt similare cu cele anunţate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit căruia în trimestrul al doilea, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 5,9%, pe seria brută.
Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II 2017, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a crescut cu 1,6%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 5,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News