Data publicării:

Europarlamentare 2019. Mureş: Peste 170 de buletine de vot pentru referendum anulate

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Peste 170 de buletine de vot au fost anulate într-o secţie de votare din comuna Band, după ce s-a constatat că ştampila de control a fost aplicată în interiorul buletinului de vot şi nu pe ultima pagină, după cum prevăd normele electorale. 

"La Band s-a semnalat că buletinele care cuprindeau întrebarea numărul doi de la referendum au fost ştampilate cu ştampila de control a secţiei de votare pe pagina pe care erau tipărite buletinele de vot. Aceasta trebuia aplicată pe ultima pagină a buletinelor de vot. Ca urmare, s-a luat măsura acea aceste buletine de vot să fie anulate de către membrii Comisiei Biroului Electoral al secţiei de votare şi s-a făcut transferul de buletine de vot de la o secţie de votare din apropiere, pentru ca cei care merg al scrutin şi vor să îşi exprime opţiunea în legătură cu această întrebare, să aibă posibilitatea să o facă. Au fost 178 de buletine de vot anulate, care cuprindeau şi rezerva care s-a împărţit pentru fiecare secţie de votare şi au fost transferate de la alt secţie de votare 120 de buletine de vot", a declarat presei judecătorul Teodora Albu, purtătorul de cuvânt al BEJ Mureş.

Potrivit reprezentantei BEJ Mureş, în ciuda anulării buletinelor de vot care cuprindeau întrebarea numărul doi de la referendumul naţional, nu a fost perturbat procesul electoral. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel