Europarlamentare 2019. Marius Budăi: S-au jertfit oameni pentru a avea acest drept
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Marius Budăi
Marius Budăi
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat "cu speranţa că vom avea o Românie demnă în Europa".

Budăi, care este şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, a precizat că "orice vot este important", subliniind că de-a lungul istoriei "s-au jertfit oameni pentru a avea acest drept".

"Am votat cu speranţa că vom avea o Românie demnă în Europa, am votat cu speranţa că europarlamentarii care vor merge la Bruxelles vor şti să pună problema astfel încât tot ceea ce înseamnă următorul cadru financiar multianual să prevadă sume suplimentare pentru Programul Agricol Comun, pentru Programul de Coeziune, pentru ca şi noi, România, să avem subvenţii în agricultură la fel cu au şi ţările vest-europene. Am votat că gândul că vom avea o Românie care va fi tratată cu respect în Europa şi am votat pentru eliminarea dublului standard nu numai la alimente şi haine, ci şi în tot ceea ce înseamnă evaluare, chiar şi din punct de vedere financiar. (...) În primul rând, trebuie să ne îndeplinim nu neapărat obligaţia constituţională, ci dreptul constituţional, pentru că, de-a lungul timpului, nu numai în istoria României, ci în istoria omenirii, s-au jertfit oameni pentru a avea acest drept. Orice vot este important, dar, mai mult ca oricând, avem nevoie de oameni care să reprezinte cu cinste şi să nu stea cu capul în jos în faţa marilor porţi, aşa cum am învăţat noi când eram mici la istorie", a afirmat Marius Budăi.

Ministrul şi-a exprimat dreptul de vot şi la referendum.

"Este dreptul fiecăruia, este dreptul nostru constituţional să alegem ce să facem", a menţionat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel