"În primele cinci ore de la începerea procesului de votare, au fost înregistrate peste 570 de semnalări referitoare la posibile situaţii de vot multiplu. Conform prevederilor legale, aceste semnalări ajung la MAI întrucât ele apar ca posibile fapte penale. În urma verificărilor punctuale la faţa locului, un număr semnificativ din aceste semnalări nu s-a confirmat, restul fiind în cercetare, sens în care se evidenţiază posibile erori în operarea tabletelor din secţiile de votare de către operatorii acestora. Pe acest fond, MAI a transmis către STS o corespondenţă în care sesizează această situaţie de fapt, inclusiv posibilitatea înregistrării unor erori asupra modului cum sunt selectate şi opţiunile de vot ale alegătorilor, pentru unul sau ambele procese electorale", a spus Dajbog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video