Data publicării:

Europarlamentare 2019. Constantin: Votez pentru România, pentru profesionişti

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Prim-vicepreşedintele PRO România, Daniel Constantin, a declarat, duminică, că votează pentru România, pentru profesionişti aflaţi în funcţii importante în stat atât în ţară, cât şi peste hotare, menţionând că şi-ar dori ca votul românilor să fie "pentru cineva şi nu împotriva cuiva".

Alegeri prezidentiale 2024

"Votez pentru România, dar îmi doresc foarte tare ca astăzi românii să găsească pe buletinele de vot favoriţii, cei pe care îi aşteaptă, cei în care au încredere şi să fie, pentru prima dată după foarte mult timp, un vot pentru cineva şi nu împotriva cuiva, aşa cum s-a întâmplat până acum", a spus Constantin, înainte de a vota la o secţie organizată la Colegiul Economic "A.D. Xenopol" din Capitală.

El a adăugat că votează pentru profesionişti, afirmând că a văzut ce înseamnă să nu ai unii pentru funcţiile importante din stat.

"După doi ani de zile de când am plecat din Guvern, atunci când am spus că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, constat că am avut dreptate şi acum avem ocazia cu toţii cei care mergem la vot să îndreptăm tot ce s-a întâmplat rău în aceşti doi ani şi jumătate", a afirmat liderul PRO România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel