Europa, sub un val de concedieri. Semnal de alarmă din SUA
Analiştii economici americani avertizează asupra unui val de concedieri iminente din Europa.
Conform analizei New York Times, citată de Digi24.ro, zeci de milioane de locuri de muncă sunt în pericol în perioada următoare la nivel european. Analiza este bazată pe o afirmaţie recentă a Băncii Central Europene, care a spus că şomajul va creşte şi va rămâne ridicat chiar şi după ce economiile europene vor trece peste pandemie.
Programele guvernamentale, care au contribuit la menținerea a aproximativ o treime din forța de muncă din Europa, se vor relaxa în perioada următoare. Concedierile vin, se arată în analiza cotidianului The New York Times. Comparativ cu Statele Unite, care au pierdut 20 de milioane de locuri de muncă doar în luna aprilie, programele guvernamentale din Uniunea Europeană au împiedicat o rată a șomajului uriașă.
Însă, daunele economice ale pandemiei sunt în creștere , iar acum se pare că acele programe guvernamentale doar au amânat concedierile masive.
Giganții corporativi, companii aeriene și companiile de vânzare cu amănuntul care funcționează mult sub capacitatea de la începutul crizei vor reduce zeci de mii de locuri de muncă din toamnă și până anul viitor.
Creșterea cazurilor de COVID-19 duce la o incertitudine mai mare a locurilor de muncă
„Directorii companiilor își dau seama că pierderile vor dura mult mai mult decât pot supraviețui în baza programelor de sprijin guvernamental, așa că vor începe restructurări”, a declarat Sebastian Stern, co-autor al raportului McKinsey privind impactul pandemiei asupra ocupării forței de muncă. „Dacă sunteți Lufthansa, în martie și aprilie probabil ați crezut că această criză este ca SARS și că va trece repede. Supraviețuim acum și revenim la afaceri. Astăzi, estimările lor arată că ne vom întoarce la nivelurile de activitate pre-pandemice abia din 2025”, a mai declarat Stern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News