Data publicării:

Europa League. Simone Inzaghi (Lazio), despre meciul cu Renne

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Meciul de joi cu Rennes, de la Roma, este o finală pentru Lazio, a estimat antrenorul Simone Inzaghi, a cărui echipă a fost învinsă de CFR Cluj (1-2) în prima etapă a fazei grupelor Europa League, scrie TuttoMercatoWeb.

'Mâine (joi - n. r.) este pentru noi o finală şi de obicei jucăm bine finalele. Venim după înfrângerea în România şi i-am avertizat pe băieţii mei. Va fi important să obţinem un rezultat contra unei echipe foarte puternice şi organizate', a afirmat Inzaghi, printre ai cărui elevi este şi fundaşul Ştefan Radu. 'Am spus-o în ajun, este o grupă complicată. CFR Cluj, echipa din urna a patra, jucase deja 14 meciuri în acest sezon şi a fost eliminată din Liga Campionilor de Slavia Praga, pe care am văzut-o împotriva lui Inter că este puternică. Rennes şi Celtic au istoria de partea lor.

Francezii au învins-o pe PSG în Supercupă (Rennes a câştigat de fapt finala Cupei Franţei în faţa lui PSG, pe care a învins-o şi în debutul actualei ediţii de campionat - n. r.). Avem toate şansele să ne calificăm', a declarat Inzaghi. Tehnicianul a vorbit despre seria de meciuri fără victorie ale echipei sale în Europa League:

'Sunt trei jocuri pe care nu le-am câştigat, ultimele două din sezonul trecut (din faza grupelor - n. r.) eram deja calificaţi şi nu sunt luate în calcul. Aş fi vrut să rejucăm dubla manşă cu Sevilla având lotul complet, am mers în Spania având doar 12 fotbalişti. Mâine vrem să inversăm tendinţa', a adăugat tehnicianul care ar putea trimite joi fotbalişti mai puţin utilizaţi în acest sezon. El a negat că ar considera Serie A mai importantă decât Europa League. Tot în Grupa E a celei de-a doua competiţii europene intercluburi, CFR va juca joi pe terenul lui Celtic Glasgow, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel