Data publicării:

Europa cu două viteze. Vlad Nistor, scenariu privind destinul UE

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik
Europarlamentarul PNL Vlad Nistor a lansat un atac la adresa Austriei spunând că Nehammer își permite să își bată joc, de fapt, de două țări ale UE încălcând tratatele.

Vlad Nistor a criticat, nu o dată, această Europă cu mai multe viteze. Faptul că statele mici sau cele care au intrat recent în UE nu au avut același tratament și nu s-au bucurat de aceleași drepturi ca statele fondatoare, să spunem. Proiectul european trece printr-o criză? Există riscul ca UE în viitor, dacă nu să se prăbușească, să stagneze, să se gripeze? 

„Nu cred că vom asista la prăbușirea UE, dar cred că este vorba de o criză. Criza aceasta nu este a UE, ci a majorității statelor membre. Din varii motive, pe care nu are rost să le discutăm acum, în multe dintre statele membre se întâmplă ca extrema dreaptă să devină tot mai importantă, mai influentă. Nu cred că UE ca structură este într-o criză. Eu cred că există multe crize suprapuse în diversele state membre ale UE. Crize reale, care se văd cu ocazia alegerilor.

Am văzut ce s-a întâmplat în multe landuri germane cu Alternative für Deutschland, am văzut, de curând, ce s-a întâmplat în Olanda cu câștigarea alegerilor, de fapt, chiar dacă nu au obținut majoritatea pentru constituirea unui guvern sau câștigarea alegerilor ca primă electorală de un partid de extremă dreaptă, vedem cu ochii noștri ce se întâmplă în România cu popularitatea tot mai mare a două partide, unul este AUR și celălalt e SOS România, toate aceste lucruri spun ceva despre nemulțumirea unei bune părți a populației europene față de unele dintre soluțiile actuale care nu sunt neapărat soluții europene. Care pot fi soluții naționale. Dar care aceste soluții naționale nu satisfac electoratul din toate aceste țări. Lucrurile acestea nu vor rămâne fără consecințe, dar de aici până la a vorbi despre o criză reală a UE e un pas pe care eu nu l-aș face. Dar se întâmplă și ca unii decidenți europeni să aibă idei ciudate. Cazul cel mai clar este cazul familiar românilor, cazul cancelarului austriac Nehammer. Care își permite să își bată joc, de fapt, de două țări ale UE încălcând tratatele.

Deoarece comisia, chiar dacă Ursula von der Leyen și comisarul de specialitate spun de fiecare dată că este vorba despre o încălcare a tratatelor, Comisia nu face ceea ce ar trebui să facă. Pentru că garantul respectării tratatelor în UE este Comisia Europeană. Or acest lucru nu cred că poate continua la infinit. Nu poate, nu are sens ca un asemenea tip de atitudine să fie tolerat, datorită intereselor electoraliste ale unui partid dintr-un stat membru sau altul, chiar dacă accidental un stat membru se află la guvernare și îl dă pe primul-ministru, pe cancelar, în cazul acesta. Eu sper aceste lucruri să se rezolve, pentru că acestea sunt lucrurile care în măsură poate mai mare decât avântul către extremă-dreapta al populațiilor din  unele din aceste țări, acesta este motivul pentru care uneori instituțiile europene nu funcționează. Sunt, cum spuneați mai devreme, gripate”, a zis Vlad Nistor în cadrul podcastului Avangarda cu Ionuț Vulpescu.

Vedeți aici mai multe:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel