Fotbalistul Cristiano Ronaldo revine la naţionala Portugaliei, pentru care nu a mai jucat de la Cupa Mondială de anul trecut, el fiind inclus de selecţionerul Fernando Santos în lotul pentru primele meciuri din preliminariile EURO 2020, informează AFP. Cu puţin timp înaintea răsunătorului său hat-trick de marţi din Liga Campionilor, ce i-a permis lui Juventus să se califice în dauna lui Atletico Madrid în sferturi de finală, atacantul care a câştigat de cinci ori Balonul de Aur a anunţat că se simte pregătit să joace din nou pentru campioana europeană en titre.
Ronaldo este în lotul pentru meciurile cu Ucraina şi Serbia, ce vor avea loc la Lisabona, pe 22 şi 25 martie, în preliminariile EURO 2020. Căpitanul Seleccao, pentru care are cele mai multe meciuri (154) şi goluri (85), nu a mai jucat pentru Portugalia după eliminarea în faţa Uruguayului (1-2) în optimile de finală ale CM 2018, acum aproape nouă luni. El a lipsit în cele şase meciuri disputate de atunci de reprezentativa lusitană.
Citește și: EURO 2020. Lotul României pentru dubla cu Suedia și Feroe. Contra a făcut anunțul
Ronaldo: Lucrurile stau diferit
'Era momentul să iau o pauză de la echipa naţională', cu gândul la 'procesul de adaptare' la Juventus, unde s-a transferat în vară după nouă sezoane la Real Madrid, a explicat atacantul de 34 de ani într-un interviu pentru serviciul de streaming DAZN. 'Anul acesta lucrurile sunt diferite. M-am obişnuit deja cu campionatul italian, aşa că sper ca în următoarele meciuri să-mi aduc contribuţia la echipa naţională', a precizat el.
La rândul său, Fernando Santos a afirmat vineri într-o conferinţă de presă: 'Revenirea lui Ronaldo este cât se poate de normală şi de aşteptată. E vorba doar de revenirea celui mai bun jucător din lume la echipa lui naţională.'
Citește și: Amicale de lux pentru România U21. Mirel Rădoi a anunțat lotul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare