Data publicării:
Eugen Tomac, despre războiul din PMP. "O ușă închisă nu-i sfârșit de drum"
Deputatul PMP Eugen Tomac a analizat războiul intern din partid.
"Observ cu îngijorare, deși sunt departe de țară, că PMP este ținta preferată a atacurilor de tot felul. Nu mă miră. Nu sunt naiv. Conștientizez situația în care ne aflăm și chiar erorile pe care le-am făcut. Nu-mi este indiferent nici faptul că o parte dintre colegii cu care am plecat la drum nu mai sunt azi în Mișcarea Populară", a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.
El îi îndeamnă pe cei care doresc o Românie departe de dictatura PSD "să-și concentreze energiile pentru a sancționa abuzurile grosolane ale guvernării roșii" din respect pentru "zecile de mii de români care sunt astăzi membri ai PMP".
VEZI și: EBa: Eugen Tomac, nu puteai primi un cadou mai frumos
Eugen Tomac a precizat că PMP nu este proiect pe termen scurt, înființat pentru europarlamentare sau prezidențiale, ci "s-a născut din dorința de a continua linia politică a Președintelui Traian Băsescu, alături de care să construim o alternativă puternică la actuala guvernare".
Deputatul PMP Eugen Tomac a conchis: "PMP este încă la început de drum, dar avem resurse suficiente pentru a transforma acest partid în ceea ce ne dorim cu toții. Drumul pe care l-am ales este dificil. Fiecare etapă reprezintă o experiență politică inedită și avem în față o mare provocare, pe care sunt convins ca o vom înfrunta cu succes! Este, însă, nevoie de consecvență, loialitate, putere de muncă și persevență. O ușa închisă nu înseamnă sfârșit de drum!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News