Eugen Teodorovici, mesaj pentru Cîţu la predarea mandatului: Asta era politica corectă. Semnal de alarmă privind ratingul
Eugen Teodorovici a amintit ce i-a transmis ministrului de finanţe la predarea mandatului legat de deficitul bugetar şi a menţionat că varianta sa era cea corectă pentru ca România să nu aibă de suferit.
"Eu i-am spus atunci, la predarea mandatului, să facă o rectificare bugetară, să dea bani unde consideră că trebuie dat, dar să nu iasă din marja de deficit de 3 la sută. Asta era politica corectă privind finanţele. Ai fi nebun să crezi că eu, ministru de finanţe în Guvernul PSD, aş fi proiectat bugetul pe un deficit mai mare de 3 la sută", a declarat Eugen Teodorovici la Antena 3.
Semnal de alarmă lansat de Teodorovici
"Vă spun acum, clar, că în primăvară o să ne scadă ratingul de ţară. Şi asta ne va afecta pe toţi, din păcate. Dacă noi ne-am asumat acum 4,3 la sută deficit, pe anii viitori iarăşi deficite mari, ratingul o să scadă. Toate agenţiile de rating ne vor acorda acest rating negativ, firmele se vor împrumuta la dobânzi mai mari, investiţiile vor scădea, iar per ansamblu imaginea noastră va fi una proastă", a mai spus Teodorovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News