Data publicării:

”Eu cand vreau să fluier, fluier” - marele favorit la premiile Gopo 2011.Vezi lista completă a nominalizărilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
premiile gopo
premiile gopo

"Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, are cele mai multe nominalizări la premiile Gopo 2011 - 13 - , fiind marele favorit în cursa pentru trofeele care vor fi acordate pe 28 martie, în Bucureşti.

Printre filmele cu cele mai multe nominalizări se numără un alt debut în lungmetraj, "Morgen", de Marian Crişan (11), şi "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean (10).

Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va avea loc la Crystal Palace Ballrooms, o sală amplasată în apropierea Palatului Parlamentului, care va deveni, pe 28 martie, spaţiul în care regizori, scenarişti, actori, compozitori, directori de imagine, sunetişti, producători, distribuitori de film din România vor face bilanţul anului cinematografic 2010.

Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema, iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat, pe ProTV Internaţional. Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel, situată în inima Capitalei.

Gala premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural, dar şi al Babel Communications.

Prezentăm mai jos lista completă a nominalizărilor la premiile Gopo 2011:

Cel mai bun lungmetraj: "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (regia: Andrei Ujică), "Eu când vreau să fluier, fluier" (regia: Florin Şerban), "Marţi, după Crăciun" (regia: Radu Muntean), "Medalia de onoare" (regia: Călin Netzer), "Morgen" (regia: Marian Crişan)

Cel mai bun regizor (lungmetraj): Peter Călin Netzer - "Medalia de onoare", Florin Şerban - "Eu când vreau să fluier, fluier", Marian Crişan - "Morgen", Radu Muntean - "Marţi, după Crăciun", Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf - "Felicia, înainte de toate"

Cel mai bun actor într-un rol principal (lungmetraj ficţiune): András Hatházi - "Morgen", George Piştereanu - "Eu când vreau să fluier, fluier", Mimi Brănescu - "Marţi, după Crăciun", Victor Rebengiuc - "Medalia de onoare", Yilmaz Yalcin - "Morgen"

Cea mai bunǎ actriţă într-un rol principal (lungmetraj ficţiune): Ada Condeescu - "Eu când vreau să fluier, fluier", Adriana Trandafir - "Europolis", Maria Popistaşu - "Marţi, după Crăciun", Mirela Oprişor - "Marţi, după Crăciun", Ozana Oancea - "Felicia, înainte de toate"

Cel mai bun actor într-un rol secundar (lungmetraj ficţiune): Bogdan Dumitrache - "Portretul luptătorului la tinereţe", Igor Caras-Romanov - "Nuntă în Basarabia", Mihai Constantin - "Eu când vreau să fluier, fluier", Mircea Diaconu - "Caravana cinematografică", Vasile Menzel - "Felicia, înainte de toate"

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (lungmetraj ficţiune): Camelia Zorlescu - "Medalia de onoare", Clara Vodă - "Eu când vreau să fluier, fluier", Elvira Rîmbu - "Morgen", Ileana Cernat - "Felicia, înainte de toate", Iulia Lumânare - "Caravana cinematografică"

Cel mai bun scenariu (lungmetraj ficţiune): Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu - "Marţi, după Crăciun", Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban - "Eu când vreau să fluier, fluier", Marian Crişan- "Morgen", Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf - "Felicia, înainte de toate", Tudor Voican - "Medalia de onoare"

Cea mai bună imagine (lungmetraj): Liviu Marghidan - "Portretul luptătorului la tinereţe", Marius Panduru - "Eu când vreau să fluier, fluier", Tudor Mircea - "Morgen", Tudor Lucaciu - "Marţi, după Crăciun", Vivi Drăgan Vasile - "Caravana cinematografică"

Cel mai bun montaj (lungmetraj): Alexandru Radu - "Marţi, după Crăciun", Cătălin F. Cristuţiu şi Sorin Baican - "Eu când vreau să fluier, fluier", Cătălin F. Cristuţiu - "Medalia de onoare", Dana Bunescu - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", Tudor Pojoni - "Morgen"

Cel mai bun sunet (lungmetraj): Constantin Fleancu şi Dana Bunescu - "Felicia, înainte de toate", Dana Bunescu - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", Dragoş Stanomir - "Marţi, după Crăciun", Mihai Bogos - "Portretul luptătorului la tinereţe", Thomas Huhn, Andreas Franck, Florin Tăbăcaru şi Gelu Costache - "Eu când vreau să fluier, fluier"

Cea mai bună muzică originală (lungmetraj): Anatol Ştefăneţ - "Nuntă în Basarabia", Diego Losa, François Petit - "Europolis", Mircea Florian - "Kapitalism - Reţeta noastră secretă", Vasile Şirli - "Caravana cinematografică"

Cea mai bună scenografie (lungmetraj ficţiune): Ana Ioneci - "Eu când vreau să fluier, fluier", Cristian Niculescu - "Caravana cinematografică", Mihnea Mihăilescu -"Medalia de onoare", Róbert köteles - "Morgen", Sorin Dima - "Marţi, după Crăciun"

Cele mai bune costume (lungmetraj ficţiune): Alexandra Ungureanu - "Morgen", Cristina Mititelu - "Portretul luptătorului la tinereţe", Viorica Petrovici - "Caravana cinematografică"

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (lungmetraj ficţiune): Andreea Lupu şi Maria Anton - "Portretul luptătorului la tinereţe", Dana Roşeanu - "Caravana cinematografică", Lidia Ivanov şi Edwina Vodă - "Eva"

Cel mai bun film de debut (lungmetraj): "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban, "Felicia, înainte de toate" de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, "Morgen" de Marian Crişan

Cel mai bun film documentar: "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică, "Căutare" de Ionuţ Piţurescu, "Circul vesel" de Claudiu Mitcu, "Kapitalism – Reţeta noastră secretă" de Alexandru Solomon, "The Shukar Collective Project" de Matei-Alexandru Mocanu

Cel mai bun film de scurtmetraj: "Captivi de Crăciun" de Iulia Rugină, "Colivia"de Adrian Sitaru, "Matei, Matei" de Cecília Felmèri, "Oxigen" de Adina Pintilie, "Strung Love" de Victor Dragomir

Premiul "tânără speranţă": Adina Pintilie - "Oxigen", Bogdan Mihăilescu - Grand Café, George Piştereanu - "Eu când vreau să fluier, fluier", Iulia Rugină - "Captivi de Crăciun", Marius Iacob - "Oxigen"

Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în 2010): "O lecţie de viaţă/ An Education" de Lone Scherfig, "Antichrist " de Lars von Trier, "Iluzionistul/ l'illusionniste" de Sylvain Chomet, "Panglica albă/ Das weisse band" de Michael Haneke, "Un profet/ Un prophète" de Jacques Audiard

Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box office în 2010): "Eu când vreau să fluier, fluier" - 55.858 de bilete vândute

Premiul pentru întreaga activitate: Anuşavan Salamanian - inginer de sunet

Sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel