Data publicării:

Erdogan va vorbi cu Putin despre relansarea acordului privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Erdogan va vorbi cu Putin despre relansarea acordului privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră / Foto: Agerpres
Erdogan va vorbi cu Putin despre relansarea acordului privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră / Foto: Agerpres

Erdogan va vorbi cu Putin pentru a îndemna Moscova să relanseze iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că va vorbi în curând cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a îndemna Moscova să relanseze iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră.

"În curând, vom vorbi cu preşedintele rus Vladimir Putin şi îi vom spune că "trebuie să operăm coridorul de cereale (din Marea Neagră) cu orice preţ". Cu voia lui Dumnezeu, primind un răspuns pozitiv de la el, putem continua pe drumul nostru", le-a declarat Erdogan jurnaliştilor în timpului zborului său de întoarcere dintr-o vizită la Budapesta, transmite Agerpres, citând Reuters.

Reamintim că Rusia s-a retras în iulie din acordul - intermediat de Turcia şi Organizaţia Naţiunilor Unite - care permitea Ucrainei să exporte în siguranţă cereale din porturile sale de la Marea Neagră, spunând că înţelegerea nu livrează cereale celor mai sărace naţiuni şi că încă se confruntă cu bariere în calea propriilor exporturi de cereale şi îngrăşăminte.

Moscova a declarat duminică că nu are niciun interes să prelungească acordul.

Rusia spune că va "ocoli" noile sancţiuni europene asupra comerţului profitabil cu diamante

Între timp, Kremlinul a afirmat marţi că Rusia va "ocoli" noile sancţiuni europene asupra comerţului profitabil cu diamante, în care Uniunea Europeană vede o sursă de finanţare a ofensivei ruse împotriva Ucrainei, informează AFP.

Ţările occidentale au adoptat un număr important de sancţiuni economice împotriva Moscovei de la începutul războiului său împotriva Ucrainei, în urmă cu aproape doi ani. Luni, Uniunea Europeană a adoptat al 12-lea pachet de măsuri de acest tip, interzicând inclusiv importul de diamante ruse.

Această interdicţie vizează, din ianuarie, diamantele naturale sau sintetice şi bijuteriile, precum şi diamantele ruse prelucrate în alte ţări, începând din septembrie 2024. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a estimat că interdicţia era "previzibilă" şi că sectorul "s-a pregătit" pentru aceasta.

"Cred că există posibilităţi pentru a ocoli aceste sancţiuni. Ele există şi vor fi puse în aplicare (...) pentru a garanta interesele noastre", a adăugat Peskov.

Inflația în Rusia, ridicată



Preşedintele rus Vladimir Putin susţine în mod regulat că aceste sancţiuni eşuează în a îngenunchea economia Rusiei, invocând creşterea PIB-ului rus. Însă inflaţia este ridicată, iar statul susţine cu comenzile sale militare industria, în timp ce Rusia se confruntă cu penurii de mână de lucru, în condiţiile în care sute de mii bărbaţi au fost trimişi pe front şi mulţi alţii au fugit din ţară.

Economia rusă este de asemenea decuplată de la unele tehnologii de vârf şi de la secţiuni întregi din sistemul bancar internaţional. Uniunea Europeană caută de asemenea să aplice mai bine sancţiunile ce vizează petrolul rus, sursă esenţială de venit pentru Moscova.

Rusia a reuşit să le ocolească dezvoltând o flotă "fantomă" de petroliere şi de asemenea datorită ajutorului Chinei şi Indiei, a dezvăluit recent Alexandra Prokopenko, cercetătoare în cadrul Centrului Carnegie Rusia-Eurasia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel