Data actualizării:
Data publicării:

Erdogan a dat lovitura. Acord istoric- oprește avalanșa refugiaților

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comisia Europeană a ajuns la un acord cu Turcia pentru a controla valul de refugiați, un acord extrem de convenabil președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan. 

Turcia își consolidează protecția frontierelor. Este măsura găsită în criza refugiaților. În schimb, primește liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii turci și un ajutor financiar european de până la 3 miliarde de euro. Eliminarea vizelor a fost cerută insistent de Ankara. 

Anunțul a fost făcut, joi, de austriacul Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate, aflat în vizită în capitala turcă, transmit agențiile de presă, potrivit Agerpres. Hahn a precizat: "În esență, este vorba despre așezarea relațiilor cu Turcia pe baze noi". Urmează ca liderii europeni să se pronunțe asupra acestei soluții, pe care ar urma s-o examineze chiar în această seară la dineul de lucru înscris în programul Consiliului European.

[citeste si]

Johannes Hahn a mai anunțat că vor fi deschise negocieri pentru aderarea Turciei la blocul comunitar. Dacă acordul rămâne în picioare, guvernul de la Ankara primi din partea UE un ajutor financiar cuprins între două și trei miliarde de euro. Turcia va fi inclusă de UE pe lista țărilor "sigure", de unde nu pot fi primiți refugiați. În schimb, guvernul de la Ankara s-a angajat să-și consolideze protecția frontierelor și să-și intensifice cooperarea cu Grecia, prima țară din UE unde ajung refugiații care vin din Turcia traversând o porțiune din Marea Egee.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel