Data publicării:
"Eram într-un moment greu sufleteşte din viaţă". Cum a decis Andreea Marin să plece pe Kilimanjaro: Nu a fost deloc ușor
Andreea Marin a vorbit despre momentul în care a decis să escaladeze vulcanul Kilimanjaro și a devenit prima jurnalistă din România care a urcat pe Uhuru Peak.
"Eram într-un moment greu sufleteşte din viaţă şi am acceptat să plec alături de Călin Vrabie - lucrase la PRO TV, înainte, apoi pentru National Geographic. Am făcute echipă cu el şi am acceptat propunerea lui. El era un temerar, îşi dorea să urce pe cel mai înalt vârf al Africii. Eu aveam capacitatea şi de a aduce sponsori - pentru că nu e nimic ieftin în ziua de azi. Să realizezi un documentar într-o astfel de circumstanţă nu este o treabă la îndemâna oricui. Aveam şi o stare bună fizică, puteam să fac faţa muntelui. M-am antrenat puţin şi aici în Bucegi, la noi acasă, însă eram în momentul acela greu.
"A fost necesară o rupere de ritm pentru sufletul meu"
În mod normal, aş fi spus "să plec trei săptămâni de acasă", din mediul în care munca era o nebunie în fiecare zi, nu îmi permiteam. Nu îmi permiteam această pauză, dar a venit acel moment în care a fost necesară o rupere de ritm pentru sufletul meu, pentru ca eu să pot să îmi revin şi să depăşesc momentul dificil. Asta a fost şansa. Am zis da, cumva, aruncându-mă într-o experiență pe care nu o cunoşteam, dar cu conştiinţa faptului că, atunci când un munte se aşază în viaţă în faţă, este bine să te avânţi pe un pisc mai înalt şi muntele acela va rămâne undeva în urmă. Atenţia, sentimentele tale, toate se vor îndrepta către piscul înalt şi va rămâne în urmă problema pe care o ai de depăşit. Aşa s-a şi întâmplat.
Când am ajuns pe vârf, pe Kilimanjaro, privind în jos spre sol - urcasem o săptămână - am înţeles că problemele noastre de zi cu zi sunt atât de mici, încât nici nu se văd de acolo. A fost şi un pic de inconştienţă. M-am documentat, dar nu am ştiut ce efort implică asta. Nu îmi dau seama dacă aş mai fi făcuta-o, dacă aş fi ştiut în ce mă bag. Nu a fost deloc uşor. Fizic, în primul rând. Psihic, nu am avut de suferit. Ba, chiar aveam nevoie de ceva care să îmi îndepărteze atenţia de la problema mea, la o altă provocare", a povestit Andreea Marin, într-un interviu pentru Spectacola.
Interviul integral, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News