Englezii susțin că un șeic bolnav de SARS e tratat gratis la Londra
Un om de afaceri din Qatar, infectat cu virusul care produce SARS, a ajuns în Marea Britanie înainte de a fi diagnosticată boala. Situația este supravegheată de OMS, noua tulpină a virusului având potențialul de a produce o epidemie similară celei din 2002.
În vârstă de 49 de ani, pacientul este tratat gratuit de sistemul național de sănătate, NHS, potrivit Dailymail. ”Șeicul” a sosit în Anglia la bordul unui avion privat, dar a fost internat într-un spital public, după ce s-a descperit că este purtătorul unui virus deosebit de agresiv, care poate genera o epidemie cu mii de victime. SARS, adică Severe acute respiratory syndrome, e o boală provocată de un coronavirus, asemănătoare gripei, dar cu o rată a deceselor de zeci, chiar sute de ori mai mare. O epidemie de SARS a izbucnit în 2002, în Hong Kong, ducând la moartea a peste 900 de oameni și generând pagube de circa 16 miliarde de dolari, prin afectarea turismului, a zborurilor cu avionul și a comerțului. Epidemia, pornită din China, s-a extins în 37 de țări. Tratamentul celor peste 8000 de oameni internați a generat costuri importante și o aglomerare fără precedent a secțiilor de Terapie Intensivă.
Omul de afaceri din Qatar pare să fi luat virusul SARS din Arabia Saudită, unde a călătorit recent. În urmă cu 3 luni, un pacient din Arabia Saudită a murit în urma infecției cu un virus asemănător celui care determină apariția SARS.
Pacientul din Qatar, s-a internat în Doha, pentru suferințe respiratorii și renale, fiind trimis în Anglia cu un jet privat când starea i s-a înrăutățit. Ulterior, el a fost transferat într-un spital public londonez.
O persoană poate fi suspectă dacă a venit în contact, în ultimele 10 zile, cu un pacient având SARS, dacă a călătorit recent într-o țară unde virusul este prezent, are febră de 38 de grade sau peste această valoare, simptome de insuficiență respiratorie sau simptome asemănătoare gripei. Diagnosticul de certitudine se pune prin analize de laborator, iar internarea la Terapie Intensivă și respirația asistată sunt obligatorii.
Medicii încearcă să izoleze noua tulpină de virus SARS, situația fiind sub supravegherea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În Londra se află Centrul de referință pentru virusul gripal, la nivel mondial, aici fiind stabilită compoziția vaccinului antigripal din tulpini pe care, ulterior, le preiau și le utilizează toate țările care produc acest tip de vaccin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News