Emoții care ne pot vindeca: Conexiunea minte-corp
DeCeNews vă prezintă o rubrică săptâmânală destinată celor care doresc să-şi rezolve problemele de sănătate prin metode specifice terapiilor complementare, să-şi echilibreze organismul la toate nivelele, sau pur şi simplu doresc să se regăsească pe sine, acesta fiind şi scopul aplicăţiilor practice care vor fi prezentate pe parcurs.
Conexiunea minte-corp
In copilarie probabil ca ne simteam foarte bine corpul, iar pe masura ce am crescut, am invatat sa ne folosim mai mult creierul si trupul mai putin. Nu mai suntem in contact atat de bun cu corpul ca atunci cand eram mici si nici nu mai remarcam mesajele subtile pe care el ni le transmite tot timpul. De exemplu stresul este un mesaj pe care mintea noastra nici nu il “aude” de cele mai multe ori, ceea ce duce la o desincronizare si mai puternica a semnalelor mintii si restului organismului. In acest fel stresul intra pe o escaladare care iese de sub control.
Tehnicile de meditatie de tip constientizare refac legatura dintre minte si corp. Persoane care petrec pentru prima data cateva minute fiind atente la senzatiile din propriul corp din cap pana in picioare descriu procesul ca o “reintrare inapoi in organism”. Cu toate acestea, aceasta experienta simpla se poate dovedi o provocare redutabila pentru persoanele exagerat de cerebrale care au pierdut “conexiunea” cu propriul trup. Emotiile pe care acestia le-au trait cu mult timp in urma sunt profund reprimate si bine imprimate in acesta. Oameni care sufera de multi ani de “afectiuni” carora stiinta medicala nu le-a dat de urma, descopera cum ele dispar ca prin minune odata cu eliberarea emotiei prin exercitiul de constientizare.
Un cumul de emotii negative-stresul este unul din factorii care ne deconecteaza si mai puternic mintea de restul organismului. Din pacate, un aspect al sau este scaderea activitatii sistemului imunitar. Atunci cand este amenintat acesta pune in miscare toate resursele pe care le are la dispozitie si scade activitatea sistemelor care nu sunt esentiale pentru functionarea sa in acel moment.
Constientizarea ne permite sa simtim (din nou!) schimbarile subtile din organismul nostru. La primul semn de stres putem, de exemplu, sa devenim constienti de situatie si sa descoperim cum sa il disipam, astfel incat sistemul nostru imunitar sa isi reia activitatea la cote normale.
Iata un prim exercitiu de constientizare care este pe cat de simplu, pe atat de eficient: stand intr-o pozitie relaxata, culcat sau pe scaun, cu coloana dreapta, vom simti si inventaria pe rand ce senzatii avem in: cap, gat, maini, torace, abdomen si picioare. Vom remarca si descrie in minte senzatia respectiva, fara a judeca in nici un fel eventualele sale consecinte (de exemplu: “simt o durere in stanga toracelui, deci ar putea fi de la inima”). Trebuie sa ne rezumam doar la a simti, evitand sa facem sa intervina procesele de gandire. Consecintele vor fi extrem de placute chiar dupa primele zile de exercitii: vom simti ca viata noastra decurge mai intens si mai placut...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News