Vă prezentăm textul integral al scrisorii:
"Către domnii Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea
Cui aparține, de fapt, alegerea?
Fumatul este interzis! De câte ori nu vedem această interdicţie, de câte ori n-am auzit că „Fumatul dăunează grav sănătăţii" - şi totuşi nu pricepem gravitatea situaţiei.
Nu e vorba aici doar de nişte probleme de gust sau de drepturile noastre mereu invocate. Este vorba despre drepturile altora, ale fumătorilor pasivi, şi mai ales ale copiilor noştri care „cresc" în pub-uri. Acolo merg după ore, acolo discută şi acolo îşi dispută profesorii, iubitele, iubiţii, pe noi, pe părinţi și chiar rezultatele lor la sport.
Ei bine, nu e totuna unde se petrece această socializare, în ce ambianţă, în ce împrejurări. Spus mai pe şleau, la ce îi obligă ambianţa asta pe adolescenţi? Aşa cum, la țară, nu eşti cu adevărat bărbat dacă nu bei pălincă, nici la oraș nu eşti, dacă încă n-ai fumat o ţigară „ultimul răcnet".
Rezultatele se văd cu ochiul liber. Dar studiile ne spun mai mult: jumătate din fumători va deceda prematur ca urmare a acestei pasiuni. De asemenea, știm că în țările în care s-au introdus (și nu s-au modificat) legile antifumat, numărul de fumători a scăzut (aici cuvântul e la locul lui: ) dramatic. Nu doar cifra celor pasivi, și nu doar în locurile interzise. Legea antifumat s-a dovedit – de exemplu în Anglia - cea mai populară (agreată și de fumători!) și mai eficientă intervenție de încurajare a abandonării fumatului. Tot aici, se anticipează prevenirea a 40.000 de decese premature în următorii 10 ani. Toate acestea, fără să falimenteze restaurantele. Care s-au bucurat chiar de o creștere a vânzărilor!
Osteoporoza este doar una dintre consecințele fumatului, nici pe departe cea mai devastatoare (un studiu prospectiv al fracturilor de șold arată o dublare a incidenței fracturilor în rândul fumătorilor).
Unii vor spune poate: este alegerea lor... Dar oare chiar putem spune că a fi crescuți într-o ambianță permisivă - în definitiv - mortală este alegerea acestor tineri?
Este alegerea dumneavoastră, domnilor! Alegerea și responsabilitatea dumneavoastră!
Vă rugăm respectuos să nu daţi înapoi în această problemă! Să n-o mai întoarcem ca la Ploiești!
Vă sugerăm - mai degrabă - efectuarea unui sondaj de opinie. Nu se poate să nu fi observat: publicul larg, inclusiv fumătorii, nu protestează. Se bucură de beneficiile legii. Alții protestează, iar acesta nu are nicio legătură cu drepturile și libertățile omului.
Copiii noştri nu sunt nemuritori, chiar dacă lor așa li se pare, acum. Dar noi, ce drept avem să le scurtăm, cu bună știință, viața?
Cu respect,
Andrea Ildiko Gasparik, MD, PhD, preşedinte ASPOR
Salvina Mihalcea, MD, vicepreşedinte ASPOR"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol