În cadrul unei convorbiri telefonice, Macron 'a solicitat Turciei să respecte pe deplin suveranitatea statelor membre ale UE, precum şi dreptul internaţional, să se abţină de la orice nouă acţiune unilaterală care ar putea provoca tensiuni şi să se angajeze fără ambiguitate în construirea unei zone de pace şi cooperare în Marea Mediterană', potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze, informează Agerpres.
La rândul său, preşedinţia turcă a informat că Recep Tayyip Erdogan i-a comunicat omologului său că aşteaptă din partea Franţei o atitudine constructivă şi de bun simţ în acest proces, în contextul în care Turcia şi Grecia tocmai şi-au declarat disponibilitatea de a începe negocieri.
În această criză, Parisul a sprijinit poziţia Atenei, aminteşte France Presse. Totodată, preşedintele francez 'a solicitat ca un dialog similar, în acelaşi spirit, să fie acceptat de Turcia (şi în relaţia) cu Republica Cipru', potrivit Palatului Elysée.
Relaţiile dintre cele două ţări s-au degradat din cauza tensiunilor din Mediterana de Est, unde Franţa este implicată în sprijinul Greciei şi a Ciprului, dar şi din cauza crizei libiene în care Turcia susţine una dintre părţile beligerante şi este acuzată de Franţa că nu respectă embargoul internaţional privind vânzarea de arme. Preşedintele francez 'a solicitat, de asemenea, Turciei să respecte pe deplin embargoul asupra armelor din Libia în cadrul definit de ONU, precum şi interesele de securitate ale aliaţilor săi în Siria'.
'Cei doi şefi de stat au decis să continue dialogul în mod regulat pe aceste subiecte la nivelul lor, precum şi la nivel ministerial', conform comunicatului de presă al preşedinţiei franceze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video