Emisiunea lui Vârciu și Ștefănescu, culise. O vedetă nu a mai ajuns la filmare
Luni, 31 decembrie, de la ora 20.00, la emisiunea "Show și-așa!", prezentată de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, renumiți interpreți de muzică populară din diferite zone ale țării și cunoscuți artiști de comedie vor da startul petrecerii de Revelion, la Antena 1.
Din cauza vremii nefavorabile, interpreta de muzică populară Nicoleta Voica și soțul ei nu au mai ajuns la filmare. Cei doi veneau de la Timișoara și, din cauza ninsorilor abundente, au trebuit să se întoarcă din drum, ca să nu rămână înzăpeziți.
Marginea scenei le-a creat probleme interpretului Constantin Enceanu și actorului Cornel Palade. Amândoi s-au împiedicat de ea și au căzut. Din fericire, nici unul nu a avut de suferit, în urma căzăturii.
Liviu Vârciu a fost doftoricit de o doamnă din public care i-a oferit, într-o pauză, un medicament care să-i amelioreze simptomele răcelii. Andrei Ștefănescu a fost atât de încântat de gustul sarmalelor de la masa invitaților, încât nu a mai avut răbdare să și le pună în farfurie. Le-a mâncat direct din oală, în ciuda avertismentelor lui Vârciu că, dacă mai continuă așa, îi va ploua la nuntă.
Liviu Vârciu a fost pur și simplu "terorizat" de sunetul buhaiului autentic care, în timpul Plugușorului special pe care l-a rostit împreună cu prietenul său, Andrei Ștefănescu, a fost mânuit cu mult simț de răspundere de Constantin Enceanu și Lupu Rednic.
Cântăreața Daniela Condurache intră în panică în timpul unei probe amuzante, "Casele cu invitați", pe care o va avea de trecut alături de solistul Gelu Voicu. "Te omor! Te omor!", îl amenință ea pe Liviu Vârciu, în timpul probei.
VEZI ȘI: Halep, Neagu, Pintea, Gavril, sondajul momentului. Cine a dat LOVITURA
VEZI ȘI: Decretul lui Iohannis, publicat. Chirieac, scenariu: Va fi atacat și suspendat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News