Data publicării:

Emi şi Cuza, despre temerile lor în noua emisiune: Nici de tocuri nu-s prea fericit, dar cine ar fi în locul nostru

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Au început filmările pentru cel de-al 17-lea sezon „Te cunosc de undeva!”.

Alegeri prezidentiale 2024

Cel mai nou sezon „Te cunosc de undeva!” va putea fi urmărit în curând, la Antena 1. Au apărut şi primele temeri ale concurenţilor. Dacă pentru Cuza scena Te cunosc de undeva! nu este deloc străină, Emi participă pentru prima oară în calitate de concurent al transforming show-ului de la Antena 1. Cei doi vor face spectacol la dublu, iar emoţiile şi temerile se vor dubla şi ele pe măsura înaintării în show. 

„Mi-e teamă de tocuri, n-am mers niciodată până acum pe tocuri, va fi, cu siguranţă, de neuitat şi nu doar pentru mine! (n.r. râde). De lentilele de contact nici nu mai zic, sunt curios când vor începe filmările în ziua în care va trebui să apelez eu la ele. Mi se contractă muşchii ochilor doar când mă gândesc că cineva se va apropia de ochii mei!”, a povestit amuzat Emi, care a mai completat: „Desigur, cel mai frică îmi este de penibil! Şi nu spun că vom lua noi personajele în derâdere, dar înainte de filmare mai visez aşa că suntem pe scenă si toţi au momente foarte bune, cu super coregrafii şi noi... nici nu mai zic!”

Un alt moment pe care partenerul lui Cuza ar vrea să îl amâne până după finala show-ului, dacă s-ar putea, este cel în care va fi nevoit să renunţe la barbă: „Zici că am 20 de boli simultan, unele care nici măcar n-au apărut, dacă mă vezi fără barbă!”, a declarat Emi. Tot barba îi va da bătăi de cap şi lui Cuza: „Chiar dacă ştiu bine cu ce se mănâncă transforming show-ul ăsta, tot mi-e groază de momentul în care va trebui să revin la look-ul de la 16 ani!”, a povestit el, completând: „Nici de tocuri nu-s prea fericit, dar cine ar fi în locul nostru?!”

Începând din acest sezon, Pepe se alătură spectaculosului joc al transformărilor, de data aceasta în calitate de prezentator, alături de Alina Puşcaş. 

„Sunt încântat de propunerea postului şi vă spun cinstit că vin cu un avantaj din start: cunosc foarte bine acest proiect! De-a lungul timpului, am trecut prin toate ipostazele – concurent, invitat special, jurat, iată, acum şi prezentator... doar regizor mai lipseşte să fiu! Vin la platou ca acasă şi asta e cel mai important pentru mine. După 16 sezoane, publicul ştie foarte bine care este atmosfera de la platou –o joacă şi o distracţie încă de când intrăm pe uşă, dimineaţa şi până seara, când ne revedem la machiaj pentru a „restitui” personajele! De munca din spatele fiecărui rol nu mai spun nimic, pentru că ştiţi deja cât se chinuie fiecare concurent la repetiţiile de canto, actorie sau dans, pentru fiecare gală”, a mărturisit Pepe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel