Data publicării:
Elveţia, ţara bunăstării, a ciocolatei greu de găsit şi a peisajelor de basm. Ce e musai să faci dacă ajungi aici
Întâmplarea a făcut ca anul ăsta să ajung în Elveţia. Total neplanificat, mai ales că Elveţia era undeva la coada listei de locuri de văzut în viitorul apropiat.
Dar, pentru că paşii m-au dus în Ţara Cantoanelor, vă las câteva impresii. Înainte, însă, de asta, am considerat necesar să vă spun şi câteva lucruri interesante despre această ţară, lucruri pe care le-am căutat înainte să plec.
Elveţienii produc şi consumă multă ciocolată. Aproximativ 180.000 tone anual se produc, iar fiecare persoană consumă, în medie, 11 kg de ciocolată pe an.
Anual, Elveţia este printre cele mai fericite ţări din lume, lucru care se datorează condiţiilor de viaţă, bunăstării, ordinii, a sistemului de sănătate şi a respectării drepturilor omului.
De asemenea, elveţienii au a doua cea mai mare speranţă de viaţă la nivel global, după Japonia, cu o vârstă medie de 83 de ani.
Şi, nu în ultimul rând, animalele din Elveţia au drepturi. Câinii sunt permişi în toate restaurantele, iar proprietarii de animale de companie trebuie să urmeze un curs pentru a învăţa să aibă grijă de ele. Cel puţin asta spune topu.ro.
O să încep cu fericirea. E adevărat că nu prea am văzut elveţian trist. Poate doar imigranţi, că sunt mulţi, dar spre deosebire de alte ţări în care am fost, sunt şi foarte liniştiţi. Nu e gălăgie pe stradă, nu e hărmălaie. Toată lumea pare calmă, mulţumită! În trenuri, în vagoanele în care nu sunt copii, aproape că ai putea auzi un ac ce cade pe podea. Lumea ascultă muzică la căşti, vorbeşte mai mult prin mesaje decât verbal şi încă se citeşte ziarul. Versiunea aia pe hârtie!
Sigur, sunt şi mulţi cu laptopul după ei, probabil şi pentru că au prize la toate scaunele din tren. Civilizaţie!
Legat de bunăstare, e evident! În 2020, la Geneva a fost stabilit cel mai mare salariu minim din lume! 23 de franci pe oră câştigă cei de acolo, adică aproximativ 4000 de franci pe lună. E drept că şi preţurile sunt pe măsură, iar imaginile de la începutul pandemiei, cu mii de oameni la cozile de la băncile de alimente nu pot fi uitate cu uşurinţă. Cantoanele Jura şi Neuchatel au salarii minime de 20 de franci pe oră, adică aproximativ 3300 franci pe lună.
Şi ordinea e evidentă, încă de când cobori din avion. Te simţi în siguranţă oriunde ai fi, la orice oră. Şi e şi multă curăţenie. Nu am văzut, în cele trei oraşe în care am fost (Zurich, Lausanne şi Neuchatel), gunoaie pe jos, animale ale străzii sau mizerie generală. Nici iarbă lăsată să crească aiurea, nici coşuri de gunoi care să dea pe afară. Oameni sunt şi acolo, nu vă îndoiţi de asta! Doar că respectă regulile, toţi!
Ciocolata, alimentul preferat, dar greu de găsit
Deşi elveţienii produc multă ciocolată şi mănâncă la fel de multă, ea nu e chiar uşor de găsit. Sigur, te poţi împiedica de ea în supermarketuri, dar acolo găseşti, în mod obişnuit, ciocolată ca în România. Aceleaşi mărci! Poate doar prin magazinele de suveniruri să dai de ceva ciocolată elveţiană, dar nici acelea nu sunt foarte dese.
Poate nu am ajuns eu în zonele cele mai bune, dar dacă nici în centrul oraşelor nu dai de astea, unde oare?
Oricum, căutarea merită toţi banii. Căci vă zic, nu sunt puţini! Cel puţin, nu pentru ciocolata sută la sută elveţiană! Gustul, însă, dă dependenţă.
Ce e musai să faci în Elveţia
Altfel, pe lângă ciocolată, e musai să încercaţi beri artizanale şi îngheţată. Şi să vă plimbaţi, să vă pierdeţi pe străduţele oraşelor!
Şi admiraţi vacile pe pajiştile elveţiene, la umbra munţilor. E imposibil să nu vi se adauge ceva zile la viaţă dacă faceţi asta! Poate de aici vine şi speranţa de viaţă a elveţienilor! De aici şi, bineînţeles, din peisajele de vis. Viaţa e destul de apăsătoare în rest, e bine să ne bucurăm şi de ceea ce e frumos şi ne înconjoară!
Dacă aveţi ocazia, mergeţi în Elveţia. Dar aveţi grijă să aveţi un buget considerabil la voi. Cel mai ieftin magnet de frigider găsit de mine a fost 10 euro. Iar ciocolata m-a dus la 50 de franci, şi nu am luat multă! Trenurile sunt scumpe, dar experienţa merită. Probabil că atunci când munţii sunt acoperiţi de zăpadă, peisajele sunt şi mai spectaculoase.
Până ajungeţi voi acolo, v-am lăsat câteva fotografii în GALERIE.
P.S: Dacă aveţi nevoie de îndrumări, internetul fiind scump acolo, căutaţi oameni care par de-ai locului. Cei care doar locuiesc acolo de curând au obiceiul de a vă trimite pe unde cred ei, deşi nu ştiu neapărat locul unde vreţi să ajungeţi. Am păţit şi la gară, şi în oraş!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News