Data publicării:
Eliminare pensii speciale. Raluca Prună: Este ipocrit! Trebuie spus de la început
Raluca Prună a comentat adoptarea legii care prevede eliminarea pensiilor speciale și a spus ce crede că va urma să se întâmple, referindu-se la decizia CCR.
Raluca Prună spune că "șansele sunt destul de mari ca la CCR să se mențină jurisprudența anterioară a Curții și nu văd să existe motive pentru care Curtea acum să-și răstoarne jurisprudența", potrivit rfi.ro.
"Ceea ce s-a întâmplat în Parlament este ipocrit, pentru că asistăm la o denegare de acțiune din partea Parlamentului și trimiterea acestei chestiuni la Curtea Constituțională. Trebuie spus de la început că modul în care este așezat sistemul de pensii în România este profund nedrept (...). Aici, ar fi trebuit ca Parlamentul să facă o analiză mai serioasă și nu să procedeze la adoptarea unei legi într-un mod populist, care nu folosește la nimic, decât la trimiterea legii la Curtea Constituțională, ca de fapt, noi să guvernăm țara asta prin decizii ale CCR", a spus Raluca Prună pentru rfi.ro.
"Ce trebuia să facă acum Parlamentul"
"Cred că existau soluții și le-au spus chiar magistrații, prin care anumite excese, care nu sunt imputabile magistraților, ci tot unei clase politice incapabile în România, să se așeze la masă și să trateze chestiunea pensiilor într-un mod foarte serios. Deci ceea ce trebuia să facă acum Parlamentul era să nu fie zidarul care acoperă crăpăturile din peretele casei, ca peretele să nu cadă, ci să dărâme totul și să așeze totul pe o fundație mai solidă", a mai spus Prună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News