Elevii solicită sancțiuni drastice pentru colectarea fondului școlii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Consiliul Național al Elevilor (CNE) şi Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) vor ca legea educației să fie modificată, astfel încât să fie sancţionate solicitarea şi oferirea de bani pentru fondul şcolii. Învățământul este conform legii gratuit, dar pentru că autoritățile locale refuză să acorde finanțare complementară unităților de învățământ, fondul școlii a devenit o practică comună în rândul elevilor, părinților și profesorilor, spun reprezentanții elevilor, potrivit cărora  singurul de mod de stopare a fenomenului este introducerea unor sancțiuni. 

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Parlamentului României și Ministerului Educației și Cercetării Științifice modificarea legislației în vigoare, în sensul introducerii unor norme coercitive, prin care să fie sancționată solicitarea și oferirea de sume de bani, aferente așa-zisului "fond al școlii".

"Învățământul este conform legii gratuit, însă cu toții știm foarte bine că asemeni multor altor prevederi ce au legătură cu educația, foarte puține școli respectă acest lucru. Nu putem nega faptul că rădăcina problemei este la unitățile administrativ-teritorie care refuză să acorde finanțare complementară pentru a asigura buna funcționare a școlilor și inerent nu admit faptul că educația ar trebui să fie o prioritate. Cercul vicios se continuă cu școlile, cele care se eludează de orice răspundere, dispunând colectarea fondului școlii prin ceea ce ei numesc cotizația (voluntară) la asociația de părinți. Evident, în acest mod banii cheltuiți nu vor respecta legea achizițiilor publice, școala comandând bunuri prin asociație. Această cotizație voluntară naște însă controverse, cei care refuză să o plătească cu toată presiunea de grup fiind sancționați în diferite feluri", a declarat Horia-Șerban Oniță, președintele CNE, potrivit hotnews.ro.

[citeste si]

De asemenea, Constantin-Alexandru Manda, președintele AEC a precizat: "Statul va refuza să acorde o finanțare corespunzătoare sistemului de învățământ, atâta timp cât va ști că elevii și părinții sunt dispusi să cotizeze cu fonduri suplimentare, pentru a beneficia de condiții decente, imperioase pentru derularea unui proces educațional de calitate. Atât elevii, cât și părinții acestora, își doresc condiții optime de învățare. Dar, soluția nu este să cotizăm cu bani către unitățile de învățământ. Întreaga comunitate școlară trebuie să facă presiuni pe lângă autoritățile locale pentru acordarea unei finanțări complementare corespunzătoare. Din păcate, fondul școlii a devenit o practică comună în rândul elevilor, părinților și profesorilor. De aceea, singurul de mod de stoparea a acestui fenomen este introducerea unor sancțiuni".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel