Programul european "fructe, legume şi lapte în şcoli" va fi reluat odată cu noul an şcolar, informează un comunicat de presă al executivului european.
Destinat promovării unor obiceiuri alimentare sănătoase, acest program include distribuirea de fructe, legume şi produse din lapte, precum şi programe educaţionale pentru a-i învăţa pe elevi despre importanţa unei alimentaţii sănătoase şi despre originea produselor alimentare.
Având în vedere că din ce în ce mai multe şcoli participă la acest program, în anul şcolar 2017/2018 peste 30 de milioane de elevi din Uniunea Europeană au beneficiat de această iniţiativă.
"Copiii se familiarizează cu producţia agricolă şi alimentară"
"Este important să ştim de unde vine hrana noastră şi care sunt eforturile necesare pentru a produce alimentele noastre. Graţie programului european "fructe, legume şi lapte în şcoli", copiii se familiarizează cu producţia agricolă şi alimentară şi în acelaşi timp gustă produse sănătoase şi savuroase. Nu este niciodată prea devreme să înveţi să te bucuri de alimente sănătoase", a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.
În cadrul acestui program, 150 milioane de euro sunt alocate anual pentru distribuirea de fructe şi legume şi 100 milioane de euro pentru lapte şi alte produse lactate. Deşi participarea la acest program este voluntară, toate ţările membre UE au decis să se implice, fie pentru tot programul fie pentru o parte din acesta. Alocările naţionale pentru toate cele 28 de state membre care participă la acest program în anul şcolar 2018-2019 au fost aprobate şi adoptate de Comisia Europeană în luna martie 2018. Statele membre pot suplimenta ajutoarele de la UE cu ajutoare naţionale pentru finanţarea programului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România