Data publicării:
Elevă, suspectă de coronavirus. Cursurile Liceului, suspendate
Cursurile de la Liceul Tehnologic Energetic din Câmpina sunt suspendate, vineri, după ce o elevă de 19 ani a fost dusă la spital cu suspiciune de coronavirus.
Directorul adjunct al Liceul Tehnologic Energetic Câmpina, Gheorghe Lamba, a declarat, corespondentului Mediafax, că Inspectoratul Școlar Prahova a primit o adresă de la DSP Pahova.
„Azi cursurile sunt suspendate să facem dezinfecție. Există o suspiciune de coronavirus. E o fată de la noi din școală care a fost în Italia. S-a întors pe 25 februarie, a plecat cu un fel de gripă și s-a întors cu aceleași simptome. A venit acasă, s-a adresat medicului de familie care i-a spus că e o răceală și poate merge la școală, așa am înțeles eu”, a declarat Lamba.
Potrivit acestuia, marți, fata a fost la școală. Miercuri însă, la un triaj făcut de DSP, ea a fost trimisă acasă, iar joi a sunat la 112, scrie Mediafax.
Eleva este clasa a IX-a.
„Așteptăm rezultatul analizelor acum”, a mai spus Lamba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News