„Proiectul Generation Z a început în vara anului 2019, când am avut oportunitatea, alături de alți adolescenți, de a sta de vorbă cu istoricul Ion-Andrei Gherasim, cu ocazia unei prelegeri susținute la Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Mi-a plăcut cadrul: puteam pune orice întrebare, întrucât era un mediu lipsit de presiunea școlii. Această experiență a declanșat ideea Genaration Z.
Inițial, proiectul a prins viață cu ajutorul unor prieteni dragi (Ilinca Pavel, Alexia Matei și Cristian Cristache) și cu sprijinul conducerii Colegiului Național „Mihai Viteazul” (CNMV). Dinamica echipei noastre este interesantă: fiecare membru are contribuția lui, fără de care proiectul nu ar putea funcționa, iar liceul ne asigură suportul necesar. (…)
Elevii din România aplică la universități din America
„Mulți dintre elevii din România, inclusiv din CNMV, aplică la universități din America. Acesta nu este însă un proces simplu pentru un elev de 17-19 ani. De aceea, discuția din 24 octombrie a fost foarte utilă pentru noi. Pe lângă informațiile generale legate de procesul laborios de admitere în universitățile americane, s-a pus un accent pe „găsirea unei universități care să ni se potrivească” din toate punctele de vedere: cursuri oferite, nivel de prestigiu, costuri, comunitate etc.
Am învățat la ce să ne uităm, atunci când căutăm „un loc potrivit”, și cât de important este „research-ul” individual pe care fiecare trebuie să îl facă înainte de a lua o decizie legată de universitățile la care vrea să aplice. De multe ori, unii elevi tind să se limiteze la instituțiile de educație superioară de care au auzit, cum ar fi cele din Ivy League, fără să mai exploreze și alte universități, care poate li s-ar potrivi mai bine.”
Situația actuală - un test de adaptare
„Situația curentă este un test pentru fiecare în materie de adaptare. Cred că trebuie să avem înțelegere și față de noi (elevii), dar și față de ceilalți (profesorii), aceasta fiind o perioadă dificilă pentru toată lumea. Cât despre limitarea socializării, consider că are și părți pozitive, întrucât, neînconjurați de colectiv, începem să ne (re)descoperim pe noi, ca indivizi.”
Interviul întreg AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană