Data publicării:

Elena Udrea, pe Facebook, acuză presiuni puse pe magistrații care o vor judeca

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Elena Udrea acuză presiuni care s-ar face asupra completului de judecată de la ICCJ, care va decide, marți, dacă fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului rămâne sau nu în arest preventiv.

Vezi și: DNA: O nouă cerere de arestare preventivă pentru Elena Udrea

De asemenea, Elena Udrea atrage atenția asupra faptului că toți cei care au depus denunțuri la adresa ei se află în liberate.

Iată mesajul postat, luni, pe pagina de Facebook a Elenei Udrea și semnat "echipa de comunicare":

"Noua cerere formulată de DNA către Parlament pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea reprezintă un exces. Avem de-a face cu o situaţie fără precedent în istoria juridică a României ca, pe numele aceleiaşi persoane, să se ceară atâtea mandate de arestare.

Spectacolul generat astăzi, prin noua cerere de arestare, face parte dintr-o strategie de a pune presiune pe completul de judecată de la Înalta Curte care va judeca mâine contestaţia depusă de avocaţii Elenei Udrea, în contextul în care există şanse foarte bune ca aceasta să fie aprobată.

În absolut toate cazurile în care s-a cerut arestarea preventivă – o măsură cu caracter excepţional –, există doar denunţuri, nicio probă concretă. Mai mult, absolut toţi cei care fac denunţuri împotriva Elenei Udrea sunt liberi, mulţi având doar calitatea de martor – denunţător (nici măcar de suspecţi). Ceea ce poate crea impresia că, dacă faci declaraţii împotriva lui Udrea (indiferent dacă sunt adevărate sau nu), eşti scutit de a răspunde în faţa Justiţiei.

Pare evident că se doreşte „îngroparea Elenei Udrea în dosare”, iar această morişcă s-a pus în funcţiune după denunţul făcut la DNA pe 30 ianuarie împotriva generalului Florian Coldea şi după interviul acordat la Hotnews. Nu există nicio altă explicaţie pentru această desfăşurare abruptă a evenimentelor în condiţiile în care faptele imputate s-ar fi produs în urmă cu mai mulţi ani".

Citește și: Udrea lansează un scenariu sumbru pentru Daniel Morar (CCR) 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel