Data actualizării:
Data publicării:

Elena Udrea, judecată de aceeași instanță care a decis arestul la domiciliu

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Elena Udrea a ajuns, miercuri dimineaţă, la instanţa supremă, care va judeca cererea DNA de arestare preventivă a acesteia, în dosarul "Gala Bute", ea afirmând că sunt lucruri pe care nu a vrut să le spună în faţa procurorilor, vrând să le spună doar judecătorilor.

Elena Udrea nu a făcut foarte multe declaraţii la intrarea în sediul instanţei supreme, spunându-le jurnaliştilor: "Nu o să vă spun dumneavoastră înainte de a spune instanţei ce am de spus".

Elena Udrea va fi judecată de același magistrat care a decis și arestul la domiciliu al fostului ministru.

Întrebată dacă îşi imagina că va ajunge să aibă astfel de zile, Udrea a spus că "atunci când intri în politică te gândeşti că vei ajunge orice zile".

"Sunt deja arestată", le-a mai spus ea jurnaliştilor, care au întrebat-o dacă îi este teamă că va fi din nou arestată preventiv.

Citește și: Băsescu: Ponta voia capul lui Coldea. Opțiunea lui Maior a fost Ponta la alegeri

Întrebată, de asemenea, dacă este importantă pentru ea susţinerea fostului preşedinte Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns: "Contează mult că mă susţin foarte mulţi oameni şi contează că mă susţine şi fostul preşedinte".

Ea a mai afirmat că sunt lucruri pe care vrea să le spună doar judecătorilor, nu şi procurorilor.

La rândul său, avocatul Marius Striblea a spus că sunt şase capete de acuzare împotriva fostului ministru.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, după ce fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost audiată la DNA timp de aproximativ cinci ore şi i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, în dosarul "Gala Bute".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel