Elena Udrea îi îngroapă de inculpații din "Gala Bute": Asta nu e recunoaștere
A fost termen în dosarul "Gala Bute", vineri. Patru inculpați și-au recunoscut faptele la ÎCCJ și o acuză pe Elena Udrea de luare de mită. Politiciana le dă, însă, planurile peste cap.
"Nu e nimeni care să spună în România că Elena Udrea a luat șpagă, mă uit în camere și spun acest lucru, nu e nimeni care să spună asta și să aibă dovezi", a spus Elena Udrea, la ieșirea de la ÎCCJ, unde au fost audiați trei martori în dosarul "Gala Bute".
[citeste si]
Politiciana susține că inculpații din dosar care o aducă de luare de mită au fost presați s-o facă și nu au probe prin care să-și dovedească spusele. "Am fost arestată doar în baza unor declarații oscilante, nu mai spun contradictorii, nu mai spun că mincinoase. Mă bucur că ați văzut și voi cum sunt declarațiile în sala de judecată. Când se ajunge cu niște fapte la eșalonul inferior, alternativa este fie să meargă la pușcărie perioada întreagă, fie să declare că au dat banii mai departe către Elena Udrea și să primească o pedeapsă mai mică", a mai spus fostul ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale.
"Asta nu e o recunoaștere, e o încercare de a scăpa de pedeapsă"
Elena Udrea a continuat, potrivit Agerpres: "Eu nu voi specula nimic, eu voi rămâne în continuare fermă în a proba minciuna acuzațiilor care mi s-au adus și aceasta a fost solicitarea către instanță, să vadă cât de sinceri sunt cei care dau declarațiile, și un judecător cu experiență vede aceste lucruri. Ei au recunoscut faptele, dar de fapt nu recunosc nimic: 'Recunosc că am luat o geantă de bani, dar i-am dat-o ministrului'. Asta nu e o recunoaștere, e o încercare de a scăpa de pedeapsă. Tipul acesta de recunoaștere le aduce reducerea cu o treime a pedepsei".
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute". Este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News