Eba: "Această idee va fi primită extrem de negativ"
Elena Băsescu a comentat intenția comasării referendumului de modificare a Constituţiei cu alegerile europarlamentare.
Fiica cea mică a lui Traian Băsescu nu privește cu ochi bun această idee și spune că altele ar trebui să fie problemele țării noastre - spre exemplu, discutarea locului României în Europa.
"O nouă dovadă a lipsei de respect pe care o are USL faţă de instituţiile UE şi drumul european al României. Sunt convinsă că această idee va fi primită extrem de negativ la Bruxelles şi Strasbourg, fiind o încercare de subminare a legitimităţii Parlamentului European.
Dacă această propunere s-ar materializa, întreaga logică a campaniei pentru PE ar fi dată peste cap. În loc să discutăm despre locul României în Europa şi ce putem face ca ţara noastră să recupereze decalajele faţă de media UE, vom sfârşi în acelaşi scandal specific politicii promovate de Ponta şi Antonescu", a scris Elena Băsescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News