Egipt: Cel puţin 12 persoane au murit într-un accident
Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în urma coliziunii a două microbuze de pasageri în sudul capitalei egiptene Cairo, au anunţat surse locale de securitate, relatează dpa.
Alte 11 persoane au fost rănite în accidentul care s-a produs pe o autostradă principală din apropierea Helwan, o suburbie a capitalei egiptene, au menţionat sursele citate. Accidentul a avut loc după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul atunci când o anvelopă a autovehiculului pe care îl conducea a explodat şi a intrat într-un alt microbuz care venea din sens opus, au adăugat sursele citate. Potrivit ziarului Al-Ahram, 14 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte opt au fost rănite în acest accident.
Accidentele rutiere grave sunt relativ frecvente în Egipt, fiind deseori cauzate de condusul imprudent şi de starea precară drumurilor. Aproximativ 8.480 de accidente de circulaţie au avut loc în Egipt în 2018, în scădere cu 23,6% faţă de anul precedent, potrivit unor cifre oficiale. Accidentele din 2018 s-au soldat cu 3.087 decese, potrivit surselor citate. În ultimii ani, în Egipt a fost construită o reţea de drumuri noi destinată să amelioreze calitatea infrastructurii rutiere în această ţară de numără aproape 100 de milioane de locuitori, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News